Psihiatria 2004 - Dr. Marian Popa

Endogenii
343
instinctualã, pulsionalã, uneori patognomonicã. Dacã mãnâncã fecale,
cadavre, nu mai astepþi sã faci examenul psihic, te afli în faþa unui fenomen
suficient pentru a presupune existenþa schizofreniei. Manierismul þine tot
de rigidizarea conduitei, de un afect solemn, baroc, artificial.
Dupã unii autori, schizofrenul rãmâne cu o viaþã afectivã suficientã
pentru terapeuticã, pentru a fi supus unui proces de transfer, de apropiere
interumanã, deci ar existã speranþe din punct de vedere psihoterapeutic.
Dupã autori mai vechi, afectivitatea scade. Rãceala duce la aplatizare,
atimie, atimhormie, ca ºi cum conþinutul ºi formele de manifestare ale
afectivitãþii secãtuiesc, ducând la o linie izoelectricã de indiferentism
complet ºi murind acest motor afectiv, motivaþional, se înþelege cã aparent
ºi intelectul va fi aplatizat.
Legat de acest fenomen de coborâre e legat fenomenul de voinþã. Deºi e
cea mai largã noþiune de psihologie cunoscutã, am impresia cã e una din
cele mai dificile noþiuni, ºi chiar când îi descriu tulburãrile, simt cã noi
punem repede un termen ºi de fapt nu acoperim cum trebuie tulburãrile
din schizofrenie. De exemplu, în schizofrenie sindromul de influenþã
reprezintã tocmai învingerea propriei voinþe de o forþã exterioarã. Dacã
am vrea sã ne opunem acestei forþe, ne vom încãpãþâna. În schizofrenie,
influenþa devine activã, ceea ce dovedeºte cã îi înfrânge puterea lui de
voinþã. Aceastã constatare ne duce la ideea cã schizofrenul devine cu timpul
abulic, îi scade voinþa, nu mai vrea sã activeze, tot conþinutul dinamogen
scade. În defectul schizofreniei, Jansarik (1964) a descris acest fenomen,
care e agravat de neuroleptice. Cu toate acestea, schizofrenul are momente
de dezinhibiþie impulsivã clasticã, chiar omucidere, sinucidere, care
dovedeºte cã ar ºti sã ia o hotãrâre, sã se organizeze conform cu un plan
volitiv propriu ºi cã e greºit sã considerãm la evoluþii cã e apatoabulic.
In plus, schizofrenul are uneori ambitendinþã, care se apropie foarte
mult de ambivalenþã, adicã iubeºte ºi urãºte în acelaºi timp. Fenomenul
cel mai pregnant în care schizofrenul parcã nu mai are nici o voinþã e catatonia
ºi fenomenul de catalepsie.
Psihiatria germanã a numit tulburarea afectivã fundamentalã – „tocire“
(Stumheit), tocire afectivã. Tocirea presupune ani de evoluþie, care sã ducã
la indiferenþã ºi la ºtergere afectivã, ani de rupere afectivã a comunicãrii, ori
schizofrenul în primii ani e viu afectiv ºi are momente de sensibilitate foarte
diferitã de noi. Mai curând termenul ar fi o „simþire falsã“; e de fapt
discordantã sau ataxia, nu mai uneºte simþirea de procesele cognitive.
Termenul de discordanþã a fost propus de Chaslin. Practic este vorba de un
mod propriu de a simþi, o nesimþire, o indiferenþã, o tocire, o reacþie
nepotrivitã, discordantã, disonantã faþã de reacþiile de bun-simþ. Nu sunt
patognomonice. E rece când ne aºteptãm la emoþii, exploziv când ne aºteptãm