Psihiatria 2004 - Dr. Marian Popa

340 Aurel Romila – Psihiatria
secundare în sens psihopatologic, desigur cã pentru diagnostic noi începem
cu ce e aparent ºi practic, vorbindu-ne de voci sau idei delirante, vom merge
pe ele ca sã cãutãm dacã vom gãsi momentele primare.
In decursul anilor de boalã care se desfãºoarã à la long, acest delir
secundar cu elemente primare se amestecã ºi formeazã ceea ce se cheamã
lume proprie (Eigenwelt), care coexistã cu lumea comunã, dupã o dublã
contabilitate, fenomen tipic schizofren. Când schizofrenul este cu un picior
în lumea comunã îl numim remis ºi îl externãm; când este cu ambele
picioare în lumea proprie, îl bãgãm în spital, etc. ªi aºa þine acest ºotron.
Fenomenul se cheamã autism, dar este un termen ultracriticat. A spune cã
este o tendinþã la interiorizare nu este suficient, fiindcã intelectualul are ºi
el interiorizare ºi cu cât e mai inteligent, e mai interiorizat; relaþia
interiorizat/exteriorizat este o relaþie normalã în psihologie. Poþi fi ºi ca
om, ca tip de om – un interiorizat, fãrã a fi schizofren. Autismul este mai
mult decât o interiorizare, e o alunecare într-o lume imaginarã, derealã
(noþiune lansatã tot de Bleuler – 1921). De fapt el a reflectat numai la acest
fenomen timp de 60 de ani, stând în sanatoriul lui numai cu schizofreni. A
cãutat sã dea denumiri acestor fenomene deosebite, trãiri, fapt care probabil
nu se va mai repeta în istoria psihiatriei.
Sistematizând, tulburarea principalã este depersonalizarea, se exprimã în
cele 4 fenomene spuse ºi se constituie o lume proprie, care este autismul.
Minkowski a avut curajul, dupã E.Bleuler (în 1927), sã spunã cã aceastã
lume proprie a schizofrenului este foarte sãrãcãcioasã, fragmentatã. Ne
înºelãm, spune el, dacã credem cã lumea imaginarã, derealã, de vis a
schizofrenului, ar fi mai valoroasã, originalã, decât a omului banal; este
vorba dupã el de un autism sãrac. Dupã el, autismul bogat ar aparþine
numai personalitãþilor creatoare, care ºtiu sã exploateze visul, inconºtientul
(deci ºi sã-l batã la maºina de scris). Este vorba de o alienare gravã faþã de
conduita comunã, de gândirea comunã, de obiceiurile comune. Deci existã
o îndepãrtare, pentru fiecare act existã o discordanþã, el nu mai are puterea
sã concorde cu ceilalþi ºi cu el însuºi. Conduita lui este imprevizibilã ºi
bizarã, adicã ieºitã din comun. S-a vorbit la schizofreni de o lume proprie
(Eigenwelt). Nu mai poate sã coopereze cu ceilalþi, se autosatisface cu o
lume imaginarã proprie ºi adesea foarte sãracã. Lumea proprie se cheamã
„autism“. Este o deosebire faþã de interiorul unui om normal, care are
intimitatea lui; fiecare om are o intimitate a lui pe care nu o ºtie celãlalt sau
o ºtie parþial, dacã o spui. Din acest punct de vedere ºi schizofrenul este un
enigmatic, nu ºtii aproape nimic despre el ºi tot ce se întâmplã în fiecare zi
te convinge cã habar nu ai ce poate trece prin capul bolnavului tãu. De
aceea ei sunt „interesanþi“. În timp ce omul obiºnuit este previzibil, bolnavul
de schizofrenie face acte cu totul imprevizibile ºi prin actele sale este o
teroare pentru aparþinãtori.