Psihiatria 2004 - Dr. Marian Popa

Endogenii
339
viitorului bolnavului; din acel moment, totul va fi restructurat conform
acestei intuiþii delirante. E ca ºi cum ar fi o idee – forþã, un cuvânt de ordine,
care pune în altã luminã de acum tot ce va gândi el. Dat fiind cã aceastã
intuiþie delirantã nu este previzibilã, aceasta conferã schizofreniei o
inconstanþã esenþialã; deci noi nu putem conta pe faptul cã noi suntem
amici cu X. ªi dormim sãu lucrãm împreunã.
Spre deosebire de percepþia delirantã, care se sprijinã pe o verigã realã,
perceptivã, intuiþia delirantã nu se sprijinã pe nimic, e cu o singurã verigã;
deci la percepþia delirantã spune: „ D-ta intenþionezi sã mã omori pentru cã ai
ridicat mâna dreaptã în sus“ -ai fãcut un gest, deci e o percepþie; în intuiþia
delirantã, fãrã sã mai ridici mâna, fãrã sã faci nimic, spune: „ D-ta vrei sã mã
omori“. Aici nu mai dã nici o explicaþie, aici stã deosebirea între cele douã
fenomene (nemþii numesc acest fenomen – ohne anlass – adicã fenomenul
poate surveni fãrã nici un motiv.
Cele trei fenomene de pânã acum au fost descrise din 1913 de Gruhle;
sub influenþa lui K.Schneider mai ales, la seria aceasta a delirului primar,
s-a mai adãugat ºi al patrulea fenomen, care pentru K.Schneider era de cea
mai mare importanþã – sindromul Kandinski – Clérambault, adicã delirul
de influenþã sau xenopatic. Clérambault i-a zis automatism mental,
apropiindu-se cel mai bine de înþelegerea modernã a depesonalizãrii, numai
cã a înþeles-o mecanicist, adicã în dorinþa de a o explica a recurs la ideile
vremii care azi par desuete.
Delirul primar reprezintã deci momente pe care trebuie sã le pescuim –
sunt cazuri în care nici nu mai dãm de ele; de ce? – fiindcã de îndatã ce
bolnavul a trãit ceva primar, mintea lui începe sã meargã ºi sã explice,
adicã sã producã un delir secundar. Nimeni nu se lasã cu fenomene care
vin împotriva voinþei lui, fãrã sã întrebe ce sunt. E garguiment sau e
Wahneinfall? Exact cum judecam în patologia internã cu tot ce se întâmplã,
o palpitaþie – desigur, îþi spui cã ai bãut cafea, cã nu ai dormit azi noapte...
Aceastã explicaþie secundarã face parte din modalitatea normalã a
schizofrenului, adicã din ceea ce i-a rãmas normal, de a se compensa, de a
se apãra de aceste fenomene primare care îl depãºesc; el e un om ameninþat
ºi face ce poate cu mintea lui. Ce poate sã spunã el în treaba asta? Ce poate
sã însemne o ameninþare ºi un atentat cronic la viaþa noastrã? Temele sunt:
mã urmãresc, mã otrãvesc, vor distrugerea mea, mã înºalã, se apropie sfârºitul
lumii sau rãzboiul mondial. Sau trebuie sã ia acum niºte mãsuri radicale (moment
de grandoare) – dacã mi s-ar da acum puterea lumii, aº mai putea sã fac
ceva.Deci atât momentele paranoide cât ºi cele de grandoare de la Bleuler
încoace se cheamã secundare. Orice debutant nu vrea sã accepte aceastã
clasificare; cum sã fie halucinaþii ºi delir în stadiul secundar? Totdeauna
noi suntem frapaþi de voci, de idei delirante. Lucrurile acestea sunt