Psihiatria 2004 - Dr. Marian Popa

338 Aurel Romila – Psihiatria
interioarã (noþiunea lui Matussek) ºi deci e matca din care vor apare celelalte
simptome ale schizofreniei. În aceastã fazã putem vedea bolnavul ca
nevrotic, ca reactiv, cãutãm sã-i facem toate plãcerile ºi cãutãm sã facem
tot ce-i omeneºte posibil ca sã-l dispunem. Este imposibil, este ceva care îl
îneacã, este mai mult decât poate el spune. Ne gãsim în faza în care expresia
verbalã a acestui fenomen e foarte dificilã, el trece de la lumea noastrã
simbolicã cãtre altã lume pe care nu a formulat-o simbolic. Deci în aceastã
perioadã putem gãsi mai multe semne de întrebare pe care ºi le pune
bolnavul însuºi. Oare ce se întâmpla? Pe acest fond încã neconstituit apar
primele forme de simptomatologie netã de boalã. Acestea sunt interpretarile
delirante sau percepþiile delirante sau fenomenul cu douã verigi, cum l-a
denumit Kurt Schneider.
Deci în aceastã lume pe care el o percepe nehalucinator ºi cu aceleaºi
calitãþi fizice, la fel ca noi, o vede, o aude la fel, ca noi, însã îi schimbã
semnificaþia, lumea începe sã devinã ameninþãtoare ºi atunci gesturile,
obiectele, ceea ce este scris în ziare, ce se aude la radio, ceea ce vorbesc
ceilalþi, capãtã o nouã semnificaþie, deodatã împotriva bolnavului. Dintr-o
datã se constituie un delir de relaþie ºi se produce catastrofa simbolicã, pe
care Conrad (1958) o denumeºte apofanie – un fel de sfârºit de lume, o
prãbuºire în centrul cãreia se aflã chiar bolnavul.
Este debutul franc psihotic, în acest moment pe care îl surprinde orice
psihiatru ºi îºi cere scuze pentru uneori ani de întârziere a tratamentului,
considerând bolnavul ca pe un bolnav de anumitã nevrozã, decompensare,
etc. Acest fenomen pe care l-am descris legat, este descris separat ºi naºte
adesea confuzii, adicã e descris ca mai multe feluri de deliruri, mai multe
feluri de tulburãri de percepþie, când de fapt e unul singur, o trãire a
depersonalizãrii, aºa cum v-am spus.
Aici intrã ºi falsa recunoaºtere în schizofrenie, în sensul cã se schimbã
semnificaþia persoanei (sindromul Capgras ºi sindromul Fregoli). Nu e
vorba de falsa recunoaºtere a maniacalului, care din repezealã confundã
pe Popescu cu Ionescu. În sindroamele Capgras ºi Fregoli existã o
semnificaþie duºmanoasã ºi contra bolnavului, a acestor schimbãri de
persoanã. Nu ar fi nimic dacã ar fi doar simple confuzii.
Procesul nu e omogen, bolnavul poate avea la lucruri simple explicaþii
normale ºi cu semnificaþii normale. Pot apare denivelãri, pe care francezii
le-au denumit bufee – procese active(Schub – la germani). În aceste
momente active, pe lângã aceste douã elemente expuse, adicã
Wahnstimmung ºi Wahnwarnemung (percepþia delirantã), se mai adaugã
ºi al treilea – intuiþia delirantã (Wahneinfall). Adicã intuiþia delirantã nu se
limiteazã ca percepþia delirantã numai la un singur fenomen, ci descrie
forme noi, deschide noi perspective asupra prezentului, trecutului ºi