Psihiatria 2004 - Dr. Marian Popa

Endogenii
337
intrapsihicã“. Cameron, în 1939, considera cã tulburarea primarã de gândire
este o tendinþã la supraincludere noþionalã. H.Ey socoate cã tulburarea
primarã este cerebralã, somaticã, deci organicã, fiindcã pentru el endogenia
germanã corespunde unei tulburãri organice disociative. Aceastã tulburare
primarã determinã ceea ce, în spiritul lui Jackson, se numeºte: seria negativã
de simptome, adicã operaþiunile gândirii nu se mai pot desfãºura dupã
ordinea obiºnuitã, fãrã sã fie însã ca într-o confuzie, incoerenþã, dezordine,
este cum ar rãmâne jumãtate din energia de desfãºurare a acestor
operaþiuni. Dezordinea intelectualã este la fel ºi în viaþa afectivã. Deci, la
H.Ey, dezordinea în planul afectiv, intelectual, activitate, exprimã
organicitatea acestui proces. El se sprijinã pe faptul cã mai multe cercetãri
de biochimie au cãutat sã lege acest proces primar de neuropeptidele
cerebrale. Ceea ce se produce, adicã ceea ce vedem noi, sunt simptomele
pozitive, care exprimã eliberarea etajelor inferioare, scãpate de controlul
instanþelor superioare. În acest mod de înþelegere stã atât Jackson cât ºi
pavlovismul, adicã ce e negativ este pierderea a ceva superior, care este
pozitiv, este eliberarea a ceva inferior.
Faþã de aceste puncte de vedere, la ora actualã tulburarea primarã este
socotitã depersonalizarea. Este o dezvoltare a ideii lui Gruhle (1913) asupra
delirului primar. Toþi termenii daþi pânã acum au fost criticaþi, inclusiv
termenul de disociere ºi inocent poþi sã te întrebi ani de zile ce e aceastã
disociere. În concepþia de depersonalizare, fenomenul primar în
schizofrenie este o slãbire globalã a personalitãþii, în care subiectul simte
progresiv cã pierde libertatea interioarã, nu mai dispune de propriile funcþii
ºi la început pãrþi din el ºi apoi el în întregime devin automate. Schizofrenul
ajunge sã considere psihicul lui ca ceva independent, care îl comandã în
toate felurile ºi în explicaþiile lui privind depersonalizarea, el încearcã, când
e ceva mai puternic, adicã în forma paranoidã, sã proiecteze, sã acuze, sã
se agaþe de alþii sau de altcineva. Depersonalizarea e trãitã în infinite
modalitãþi. În esenþã, toate sunt nemotivate ºi neinteligibile. Toate sunt
incomprehensibile. Acest lucru l-a subliniat Gruhle, dupã Jaspers.
Dacã psihiatria din secolul trecut a accentuat în alienare halucinaþia,
psihiatria din secolul nostru accentueazã depersonalizarea, ca un fenomen
superior unei tulburãri grosolane, care este halucinaþia. Deºi este o trãire
ºi intelectualã ºi afectivã, se manifestã în planul intelectual mai expresiv.
Este de fapt o schimbare a raporturilor subiectului cu lumea înconjurãtoare
în plan intelecual. Dacã psihicul normal este o legãturã simbolicã între
subiect ºi obiect, în schizofrenie se produce o schimbare a acestei
simbolizãri. Semnificaþia lumii se schimbã ºi subiectul nu ºtie de ce.
Primul stadiu, care se numeºte Wahnstimmung, de trãire în plan afectiv
a unei neliniºti deosebite ºi neînþelese de bolnav, îi conferã o tensiune