Psihiatria 2004 - Dr. Marian Popa

336 Aurel Romila – Psihiatria
Psihopatologia schizofreniei
Este vorba de descrierea unui schizofren abstract, deci care nu încape în
nici una din formele pe care le vom face ulterior ºi care sã cuprindã atât
simptomele principale cât ºi simptomele secundare. Ea poate fi fãcutã ca
un inventar al tuturor formelor posibile sau mai funcþional, în simptome
grupate în sindroame principale, care apar în aceastã boalã. În
psihopatologie nu ne punem probleme de diagnostic, deci nu ne gândim
tot timpul la importanþa practicã, ci ne intereseazã la modul teoretic
descrierea bolii. Simptomatologia generalã este comunã, indiferent de
forma clinicã. A fost descrisã magistral de Bleuler (capitolul „Schizofrenii“
din Tratatul lui Aschafenburg). Cea mai lungã descriere a schizofreniei a
fost fãcutã de Gruhle, în 1932, ca o contribuþie la Tratatul de psihiatrie al
lui Bumke; sunt 800 de pagini consacrate schizofreniei, din care 300 sunt
consacrate psihopatologiei. Care este tulburarea fundamentalã în
schizofrenie? Este disocierea personalitãþii. Bleuler a descris în 1911 ca
tulburãri fundamentale cei 4 A: tulburarea Asociaþiilor (a gândirii, a
intelectului), Autismul, tocirea Afectivã, Ambivalenþa.Se pot descrie trei
tipuri de tulburãri – ale funcþiilor elementare, ale funcþiilor complexe ºi
alte tulburãri accesorii (iluzii, halucinaþii, idei delirante, tulburãri ale
activitãþii vorbite ºi scrise, tulburãri din seria catatonicã). Asupra acestei
scheme chiar Bleuler a revenit ulterior, dând o altã denumire ºi anume
tulburãri primare (negenerate de alt fenomen) ºi tulburãri secundare,
derivate din cele primare. Aceastã ultimã concepþie a rãmas pentru cã este
mai funcþionalã. Fiul sau, Manfred Bleuler, dã o ultimã descriere în
„Psychiatrie der Gegenvart“, cu urmãtoarele tulburãri primare:
fragmentarea personalitãþii, modificarea vieþii afective ºi depersonalizarea.
Tulburare primarã ºi fundamentalã în schizofrenie. În schizofrenie
se produce o scãdere, o insuficienþã primarã a activitãþii psihice. Bleuler ca
sã facã lumea psihiatricã sã înþeleagã limpede aceastã noþiune, cãreia i-a
consacrat toatã viaþa ºi de care depinde înþelegereaîntregii schizofrenii, a
dat un exemplu strãlucit din medicina internã: de câte ori se produce o
fracturã, întrebãm bolnavul cum a cãlcat, cum s-a lovit, etc ; dar dacã
fractura se produce pe un teren de osteomalacie e evident cã întâmplarea
externã trece pe planul al doilea. La fel ºi cu schizofrenia. Se pot produce
foarte multe reacþii patologice, dar când ele survin pe un teren echivalent
osteomalaciei, se înþelege cã nu mai incriminãm factorul extern. Echivalenþa
osteomalaciei pentru psihiatrie este tocmai aceastã tulburare primarã pe
care o discutãm ºi o definim în termeni psihopatologici. Ea s-a chemat la
Berze, în 1914, insuficienþa primarã a activitãþii psihice. La Bleuler s-a
chemat disociere. Minkowski a numit acest fenomen primar „ pierderea
contactului vital“. Stranski a numit acelaºi fenomen primar „ataxie