Psihiatria 2004 - Dr. Marian Popa

332 Aurel Romila – Psihiatria
De la Bleuler pânã azi nu s-au adus contribuþii în diagnosticul bolii, ci
numai victoria procedeelor terapeutice a schimbat ideea de gravitate, de
prognostic. Azi schizofrenia e o boalã condiþionatã de sistemul psihiatric
care înconjoarã schizofrenul, de dorinþa sau respingerea mediului din care
provine bolnavul, deci într-un cuvânt de posibilitãþile de resocializare a
schizofrenului.
Frecvenþa ºi vârsta îmbolnãvirii. Se admite universal o frecvenþã medie
de 1% din populaþie. Majoritatea debuturilor sunt sub 30 de ani, dar nu
existã o regulã fixã a vârstei. Practic frecvenþa e mai crescutã între 15 ºi
50 de ani, dar debutul poate fi ºi în afara acestor limite, diagnosticul
fãcându-se din ce în ce mai greu cu cât se încurcã cu involuþia.
Etiopatogenie
Postulatul, ºi aici ne apropiem mai mult de geometrie decât de ºtiinþele
naturii, postulatul etiopatogenic esenþial este: schizofrenia este principala
boalã endogenã determinatã multifactorial; adicã, nu e o cauzã unicã, nu e o
constelaþie precisã ºi sigurã, dar e o diferenþã etiologicã între studiul
normalilor ca lot martor ºi studiul schizofrenilor. Orice factor pe care îl
cercetãm ca factor etiologic a fost incriminat dacã a fost gãsit cu o frecvenþã
mai mare ca lotul martor. În judecarea etiologicã trebuie sã þineþi cont de
vechile precizãri didactice, adicã: ce este factor determinant, ce este factor
favorizant ºi ce este factor declanºator. Deºi aceste trei noþiuni sunt evident
scolastice, ne ajutã în interpretarea ºi mai ales în explicaþia pe care o dãm
familiilor. În momentul actual, noi ne gãsim forþaþi sã explicãm fiecare caz
deºiaºteptãm din altã parte informaþiile ºtiinþifice. Este limpede pentru
psihiatrii de azi cã etiologia nu va fi descoperitã în clinicã, în practica noastrã.
Care este prevalenþa? Aºa cum probabil ºtiþi de la geneticã, pe studii
bazate pe un numãr mare de cazuri, în Germania deceniului 4, s-a acreditat
ideea cã schizofrenia se înscrie între 0,85 – 1% din populaþie. Asupra
frecvenþei planeazã urmãtoarele idei:
• schizofrenia este constantã indiferent de latitudine, longitudine;
indiferent de regimul politic; ea se înscrie constant numai intre
anumite limite de vârstã, care de obicei încep cu adolescenþa ºi
descresc masiv dupã 40 de ani. Noþiunea este admisã ºi sub
adolescenþã, la copii, dar cu multe particularitãþi care nu seamãnã
cu tabloul adultului ºi de asemeni este admisã mai mult teoretic la
involuþie, dar este extrem de rar sã se punã acest diagnostic dupã 60
de ani. Aºa cum preciza Kerbikov, diagnosticele tardive sunt de fapt
schizofrenii ignoraþi mai multe decenii, adicã nu sunt debuturi reale.
O treime doar sunt internaþi în cursul vieþii lor, 2/3 rãmân cu etichete
psihopatoide, schizoide. Reuºesc semicompensãri sociale. Cred cã aceastã