Psihiatria 2004 - Dr. Marian Popa

26 Aurel Romila – Psihiatria
nevroze) îl marginalizeazã, forþându-l sã practice particular. Fiind abia la
început, admite o colaborare cu Breuer, câþiva ani buni, iar ca rezultat principal
e cartea din 1895 „Studii asupra isteriei“.
Toatã doctrina ºi concepþia lui se vede cum se degajã progresiv prin
studiul de caz. Cazul cel mai celebru a fost cazul d-rei Pappenheim, care a
fãcut o conversie istericã dupã moartea tatãlui, de care era foarte legatã.
Sub hipnozã ea avea anumite descãrcãri emoþionale (pe care Freud le-a
numit mai târziu abreacþie sau catharsis), ºi se simþea bine dupã acestea. ªi
pentru cã Breuer se retrage (avea o nevastã cam geloasã), Freud va continua
singur analiza acestui caz. Ce descoperã el? El descoperã de fapt
metoda ºi embrionul concepþiei, adicã descoperã cã tabloul clinic este
încifrat, este o semiologie care are un al doilea plan, este inconºtient.
Descoperã el inconºtientul? Nu, se ºtia de mult cã omul are ºi aceastã parte
mai ascunsã (noþiunea de inconºtient fusese elaboratã de Eduard von
Hartmann în 1869). El descoperã însã cã conþinutul acestui inconºtient e în
primul rând o problematicã sexualã, pe care a numit-o libido. Acesta ar fi
izvorul energiei psihice ºi factorul motivaþional de bazã, în jurul cãruia
s-ar centra comportamentul uman.
Al doilea lucru pe care-l descoperã este aºa-numitul transfer, adicã
manifestarea d-rei faþã de el, care era o proiecþie (alt mecanism) a încãrcãturii
afective (alta noþiune, numitã complex). Deci el era un substitut de tatã.
Doctorul e un substitut de autoritate (paternã în acest caz) ºi substitutul se
numeºte transfer. Aceastã întâmplare, a doua, este nevroza de transfer pe
care o face faþã de doctor (prima fiind nevroza veche). Dar ºi doctorul are o
anumitã atitudine faþã de bolnav, care e pentru sau contra transferului,
transfer care poate fi pozitiv sau negativ. De ce nu se comportã la fel toþi
bolnavii? Pentru cã existã o rezistenþã, o variabilitate a rezistenþei ºi asta
pentru cã sunt instanþe care reuºesc sã lupte cu inconºtientul. Prima instanþã
este cenzura (care e Superego-ul sau ruºinea, la cei care au fost educaþi sã
fie ruºinoºi). Al doilea e chiar forþa conºtientã pe care mai târziu o va numi
Ego (1920), care considera cã trebuie sã poarte o mascã, sã parã importantã,
sã-ºi ascundã dorinþele intime. Deci el descifreazã cã adultul în nevrozã
este un copil, deci descoperã noþiunea de regresie infantilã. Deci bolnavul
psihic este un copil, din punct de vedere afectiv.
Freud ºi-a dat seama cã nu poate afla ceva profund dacã direcþioneazã
conversaþia ºi atunci a încurajat bolnava sã spunã orice-i trece prin cap,
ignorând orice fel de cenzurã ºi renunþând la întrebãri (metoda
fundamentalã în psihanalizã – metoda asociaþiei libere).
Din experienþa cu isteria, din primul deceniu de activitate psihiatricã,
se mai desprind urmãtoarele idei. Una ar fi ideea experienþei traumatice