Psihiatria 2004 - Dr. Marian Popa

Endogenii
331
ºi chiar în þarã nu avem statistici ºi cercetãri care sã ateste sau sã infirme
cele afirmate de noi,pentru cã aceste observaþii rezultã dintr-o considerare
atentã ºi o grijã pentru nuanþarea cazului individual. Ceea ce conteazã
este acesta ºi statistica este doar orientativã, dar nu are ultimul cuvânt în
evoluþia cazului.
Aceastã entitate poate fi confundatã, pe lângã celealalte psihoze
endogene mai sus menþionate, cu ciclotimia, distimia, psihopatia schizoidã,
schizotipalã, borderline, psihozele ASC, toxicomaniile, psihozele alcoolice.
Pe toate le avem în vedere ºi le eliminãm, le diferenþiem pe baza grãuntelui
de automatism Clerambault, care ni se pare mai util decât conceptul de
disociere ºi defect, care este greu de adus la acelaºi unison printre psihiatrii.
Un fapt interesant este cã pe mãsurã ce aceastã entitate e mai bine
cunoscutã, este ºi descoperitã mai frecvent ºi oricum intrã în diagnosticul
diferenþial al fiecãrui caz de schizofrenie. Clinicianul preferã tulburarea
schizoafectivã schizofreniei, pentru cã contactul cu bolnavul este mai bun
ºi prin urmare complianþa mai bunã, defectul mai mic ºi posibilitãþile de
resocializare mai mari.
Schizofrenia
Schizofrenia este o psihozã cronicã, procesualã, caracterizatã prin
disocierea personalitãþii. E caracterizatã printr-o slãbire a relaþiilor
interpersonale, a sentimentului coexistenþei, printr-o pierdere a realitãþii
psihologice, toate ca rezultat al pierderii unitãþii persoanei, adicã a
conºtiinþei de sine, adicã a ego-ului (Scharfetter). În definiþia lui H.Ey, ea
este o rupere de realitate ºi o înlocuire cu o lume autistã dezorganizatã
progresiv. Este psihozã endogenã prototip al nebuniei, al alienãrii, pivotul
care permite comparaþia, diagnosticul diferenþial cu toate celelalte entitãþi.
E spaima oricãrui psihiatru, în faþa oricãrui caz el se gândeºte ºi la
schizofrenie.
Noþiunea e relativ recentã (E.Bleuler – 1911). Pânã atunci existau nebuni
care nu se numeau aºa. În sec.XIX se izolaserã câteva tablouri ale
schizofreniei – catatonia (Kahlbaum,1863), hebefrenia (Heckel,1871), delirul
paranoid (Kraepelin,1899). Este meritul lui Kraepelin de a fi observat ca
indiferent de varietatea intrãrii în boalã, toate tind cãtre o demenþã precoce.
Demenþia praecox e prima noþiune pe care s-a fondat apoi un sistem nosologic.
Bleuler a adus dupã 25 de ani noþiunea de schizofrenie, adicã de
scindare a psihicului (schizein – scindare, frenos – psihic), care e o noþiune
mai benignã, opunându-se foarte gravei noþiuni de demenþã precoce
(demenþa prin definiþie însemnând ceva ireversibil). Termenul de disociere,
care apare în definiþie, este esenþial pentru înþelegerea acestei boli.