Psihiatria 2004 - Dr. Marian Popa

322 Aurel Romila – Psihiatria
Mecanismul esenþial e paramnezic, adicã e vorba de halucinaþii de
memorie, dar asta e prea puþin. Ne putem întreba mai departe de unde
acest ºuvoi de paramnezii care vine din profunzimea afectivã, inconºtientã.
Spre deosebire de clasici, care vedeau în parafrenie o extensie a
halucinaþiei de percepþie deci, tulburãrile de percepþie care alimenteazã
delirul sunt socotite azi ca putând lipsi, dar nu ºi fãrã halucinaþii de
memorie, deci fãrã a confabula. Deci de aceea francezii au avut dreptate
numind-o boalã a imaginaþiei – delir al imaginaþiei. Dacã e vorba de
imaginaþie, înseamnã cã ei se aseamãnã foarte uºor cu primitivii, cu copiii,
artiºtii, poeþii, dar poezia a trecut ºi în partea romanticã ºi în pictura
suprarealistã; deci se apropie de ce e mai extravagant în artã, de construcþiile
cele mai mari, e cea mai extraordinarã megalomanie imaginabilã. Nu mai
au nevoie sã ºi-o provoace prin nici un toxic exterior ºi o pot face ei.
Aceastã construcþie imaginativã e susþinutã continuu de o flacãrã a
exuberanþei, care dã impresia de viaþã tânãrã, vitalitate ºi de creaþie
perpetuã.
Psihopatologie
Când stãm în faþã cu un delir de acest tip, observãm urmãtoarele
caracteristici:
• tulburarea evidentã este de gândire – e alãturi, paralogicã, în care în
loc sã constatãm un discurs care sã respecte canoanele realitãþii,
noþiunile, tipurile de judecatã ale realitãþii, observãm din contra o
uimitoare amalgamare sincreticã, topind domenii; parafrenicul nu e
encicloped, are oroare de împãrþirea lumii pe ºtiinþe, capitole, el e un
om total ºi exprimã totalitatea în felurile lui de creaþie.
Ideile pe care le vehiculeazã nu sunt vulgare; e inversul maniei. Asta
ajutã ºi la diagnosticul diferenþial. El vorbeºte de creaþie dar nu de sex, are
o pudoare; e invers la manie, râde de creaþie ºi vorbeºte de sex. Creaþia lui
e imposibilã – transmiteri ºi reîncarnãri de suflet, care pot sã aparã cu milenii
în urmã ºi pe care le privim detaºat, le putem privi ca monumente ale
culturii indiene sau ale Asiei, pe când parafrenicul ni le propune ca o
poligenezie generalã, universalã, posibilã ºi sub ochii noºtri. Constatãm
cã mitul pe care ni-l propune nu e foarte clar ºi pânã la urmã e himeric, el
nu-ºi dã seama de deficienþa logicã profundã în care zace. Adicã el a trebuit
sã ºi-l încheie, sã vadã lipsurile ºi sã le completeze. Aºa face o gândire
logicã, creatoare. El nu simte aceastã nevoie ºi ne lasã în aceastã magmã
informã, în care el continuu bagã teme. S-a vorbit deci de dinamismul
delirului parafrenic, de metamorfozarea continuã prin care trece. Corp ºi
Cosmos sunt una în preschimbãri continui. Aceastã trãsãturã principalã
care e paralogica, megalomanã, este o lume heracliteanã, adicã în ea se dã