Psihiatria 2004 - Dr. Marian Popa

Tablou clinic.
Endogenii
321
Este o existenþã care se schimbã la un moment dat ºi care toatã viaþa va
fi altã existenþã. Este un om care o rupe definitiv cu lumea asta, creându-ºi
o lume cu mult mai bogatã în planul imaginativ – deci fantasticã, pe care o
alãturã, o juxtapune lumii acesteia. S-a vorbit de o diplopie, dar termenul
în sine înseamnã ceva enervant, în timp ce aceastã dublã lume a
parafrenului e uimitoare. Parafrenul este omul care poate sãri de colo colo
fãrã sã-ºi punã problemele pe care ni le punem noi; cum se poate sã cearã
pensia ºi apoi sã-ºi expunã lumea fantasticã?
Ce înseamnã o lume fantasticã? Lumea realã e o lume a contractului ºi
de luptã contra mistificãrii. Oricine încearcã în realitate sã înºele, sã mintã.
Nu înseamnã cã în realitate nu sunt foarte multe încurcãturi. Când vorbim
de parafren nu ne referim la mincinoºi, hoþi, escroci, ci ne referim la un
fantastic aproape estetic, adicã la un suprarealist.
Temele pe care le propune aceastã lume fantasticã sunt de început de
lume, teme magice, cosmogonice, aparþin primei perioade a umanitãþii,
deci când nu învinsese pozitivismul, realismul, contractul; era o lume de
începutreprezentatã de aceste idei fantastice: cum a început lumea, din ce
este constituitã, care sunt personajele metafizice ale acestei lumi; spre
deosebire de aceastã gândire preistoricã ºi primitivã, ce e particular
parafrenicului e cã el se situeazã în centrul acestei poveºti ºi are curajul sã
facã din lumea ca obiect, proprietatea absolutã a subiectului. Reinventeazã
deci pe Dzeu, ca abstracþie maximã. Se observã ca paranoiacul? desfiinþeazã
schema: eu, id, supraeu ºi face din aceasta o singurã problemã, adicã o
proiecþie absolutã a unui id sublimat; dacã ar fi fost numai un id, ar fi
rãmas ca un animal sãlbatic.
Pentru psihiatrul actual, lumea parafrenicã nu e complet sistematizatã;
suntem forþaþi sã spunem aºa, admiþând un grad mai mare de sistematizare
ca în schizofrenia paranoidã, dar dacã o judecãm cu sistematizarea
paranoiacului, atunci ne dãm seama cã logica ºchioapãtã la parafren ºi
aceasta e ºi natura poeziei ºi a poetului, fiindcã în însãºi natura actului de
creaþie, care e cel mai fin are oroare de geometrie, de numãr de silabe precise;
poetul modern nu mai face poezia clasicã, care era goalã, adicã respectã
canonul dar nu avea fond. Cine vrea sã aibã fond rupe formele ºi aºa face
ºi parafrenicul.
O altã caracteristicã a lumii parafrene e cã în timp ce omul normal
îngusteazã lumea, se întristeazã ºi se rãceºte, parafrenul evolueazã fãrã
deficit ºi moare fericit. Chiar dacã face în timpul vieþii boli somatice grave,
nici nu le dã atenþie: cancer, fracturi, etc., nu-ºi face problemele omului
obiºnuit.