Psihiatria 2004 - Dr. Marian Popa

Endogenii
319
Paranoiacul nu acceptã cã sunt nevroze. Din cauza aceasta avem foarte
multe neînþelegeri. Despre neurastenie spune cã sunt prefãcãtorii,
aranjamente pentru concedii. Bineînþeles cã pot fi ºi din acestea. Dar sã
afirmi cã nu sunt înseamnã sã te plasezi în afara nosologiei. E ca ºi cum un
chirurg ar spune de exemplu cã nu existã apendicita, cã e numai pentru
ºmecheri care vor sã aibã cazuisticã, sã-ºi „ascutã cuþitele“. Acest portret
al psihopatului paranoiac este extrem de vast ºi foarte interesant.
Paranoia de involuþie capãtã trãsãturi foarte serioase; sunt oameni în
retragere, care au fost psihopaþi paranoiaci cu diverse funcþii ºi care nu pot
sta din cauza energiei lor, din cauza vitalitãþii lor ºi care dacã sunt folosiþi
adecvat ºi cât timp se menþin cumsecadenu e nici un rãu – în comitetul de
bloc, ajutã sã se facã formele în diverse organizaþii, la comitetul de Crucea
Roºie, etc., dar dacã este cu un început de paranoia de involuþie, atunci se
produc lucruri grave: denunþã, dã la ilicit, se întreabã ºi judecã toate actele
– ai schimbat maºina sau nu, nevasta, ai dat copilul la liceul cutare. Un
milion de ºantaje ºi medicii pot fi plãcerea lor deosebitã. De exemplu un
paranoiac de la Braºov a studiat cu mare meticulozitate un grup de medici,
le-a fãcut apoi denunþuri. El era un sanitar la pensie, care activa în comitete
voluntare de igienizare. Dupã expertiza de la Bucureºti a trimis o telegramã
de felicitare.
În DSM IV sunt descrise, la tulburarea delirantã, tipurile: erotoman,
megaloman, gelozie, persecuþie, somatic, mixt, nespecificat.
Tratament.
Paranoia rãmâne în general netratabilã. Este de înþeles cã nu acceptã
tratamentul voluntar, neavând conºtiinþa bolii. În anumite situaþii
conflictuale, când pot deveni periculoºi pentru anturaj sau societate, sunt
internaþi obligatoriu, ºi fac un tratament sedativ. Se modificã temporar
agresivitatea, ºi se încearcã o reorientare a luptei, dar desigur cã nu capãtã
satisfacþii depline ºi lupta continuã cu toate riscurile. Ea poate duce la
conflicte cu autoritatea, la represiuni, închisoare, rãzbunãri.
Psihiatrul trebuie sã pãstreze distanþã ºi sã sfideze fãrã sã jigneascã sau
sã ironizeze. Ei rãmân ºi clienþii fãrã sfârºit ai comisiilor de abuzuri, ai
audienþelor, ai certificatelor, ai expertizei. Dacã sunt personalitãþi
importante, devin cazuri istorice controversate la nesfârºit. Istoria oscileazã
între a-i condamna ºi a-i aproba.