Psihiatria 2004 - Dr. Marian Popa

318 Aurel Romila – Psihiatria
Deci e vorba de o ieºire din comun printr-o trãsãturã ºi care poate duce,
unele derivate din ceea ce se cheamã orgoliu ºi altele sunt derivate din
ceea ce se cheamã „gândire falsã“.
Orgoliul dã urmãtoarele trãsãturi: rigiditate, susceptibilitate,
agresivitate, duritate, pedanterie, sfidare, ironie sistematicã, criticã fãrã
autocriticã, mistificãrile, impostura, atitudinea distanþã, rece, oficialã,
dispoziþia întunecatã (indispoziþia tocmai pentru a þine la distanþã), tendinþa
de a face totul în numele valorilor maxime (poþi crede cã e un tip foarte
mare în funcþie de ideile care le vehiculeazã; în timp ce populaþia numeºte
pe maniacal „fudul“, adicã un încrezut de tip hahalerã ºi nu îi acordã prea
mare importanþã, paranoiacul e considerat un om fãrã suflet, fanatic, cu
diavolul în suflet deºi el se vrea un D-zeu), nemilos, necruþãtor, rãzbunãtor,
demascator (îºi poate mãsura puterea prin câþi a bãgat la puºcãrie), om de
sinteze fãrã analize, nu are rãbdare sã studieze, se autoprezintã ca un om
calm, dar toþi ºtiu cã dacã e atins la coarda sensibilã e extrem de coleros.
Nu e un om critic (cu critica) cãci fie e un apologet, spunând omul acela e
pâinea lui D-zeu, sã ai încredere totalã, fie e un detractor – adicã a scris ãla
douã cãrþi, alea sunt proºtii, l-a copiat pe ãla ºi ãla.
E foarte interesant cã paranoiacul la noi nu e un ascetic, cum se mai
descriau prin tratate. Mai curând se ascunde sub lozinca „Nimic din ce e
omenesc nu îmi este strãin“. Foarte puþini mistici, alþii cu paranoia politicã,
gelozii ºi foarte rare erotomanii.
E un om de o mare sãnãtate – unde pune capul doarme, nu viseazã,
mãnâncã bine, toate le face în forþã, nu îºi menajeazã soþia, are ºi ea
problemele ei, pe el aceste probleme nu îl intereseazã. În general este un
om ultraurât – nu estetic – care se prezintã ca un instinctual, el se crede aºa
de inteligent din cauzã cã „are instincte“, prezintã venirea lui dintr-o naturã
sãlbaticã, eu sunt un om pentru naturã, nu spune cã el pleacã cu lãdiþele
de bere ºi cã doarme prin pãduri; spune cã merge la aer; tot timpul aceasta
logica particularã care aratã cã paranoia la noi vireazã cãtre un materialism
vulgar ºi nu cãtre Savonarola.
De aproape, e un anarhic, un dezorganizat. La un moment dat trebuia
cineva sã fie trimis în India ºi a sãrit unul, care a spus (tip de replicã
caracteristic, la ceva foarte interesant): Ce ne trebuie Yoga? Ce, noi vrem ca
prin Yoga sa ne introvertim? Adicã sã pãþim ce a pãþit Eminescu? El cu
mintea stricatã de Occident ºi de Schopenhauer ºtia ceva ºi de filosofia
indianã ºi... de ce sã mai transformãm un specialist într-un zãpãcit, care o
sã vinã aici ºi o sã facã prozeliþi. Pãi ãia acolo nu au ce mânca“. Sau la
sfârºit de ºedinþã toþi aratã foarte obosiþi ºi nu mai pot urmãri ºi atunci el
spune „ uite de ce în România nu se poate face nimic, fiindcã toþi sunt niºte
puturoºi“. Paranoiacul nu ºtie ce e surmenajul.