Psihiatria 2004 - Dr. Marian Popa

316 Aurel Romila – Psihiatria
Erotomania este credinþa falsã cã eºti iubit, dar persoana fiind prea sus
social ºi împiedicatã de alþii, nu poate sã-þi întoarcã iubirea.
Urmeazã apoi categoria largã a revendicãrilor. Din orice lucru real se
poate depãºi mãsura psihopatiei ºi trece în revendicare paranoiacã.
A doua mare categorie de deliruri paranoiace este cea a delirului de
interpretare, descris de Serieux ºi Capgras (nebunia rezonantã). Ea poate
face parte componentã ºi din mecanismul pasional, adicã sã se cupleze cu
pasionalul, dar s-a descris ºi separat. Aici evident e vorba de un geniu
ratat, adicã originar aceºti bolnavi au nevoie de o explicaþie ºi o descifrare
ieºitã din comun. E continuarea curiozitãþii copilului, care trebuie sã treacã
ºi la adult ºi la savant ºi rãmâne nestinsã toatã viaþa. Din aceastã trãsãturã
foarte normalã ºi pozitivã social, poate rezulta o paranoie când se produce
momentul percepþiei delirante; dintr-o percepþie realã se „infereazã“ un
concept eronat. Este definiþia lui Dromard asupra mecanismului
interpretãrii. Prin inferenþã se înþelege atât mecanismul logic de inducþie
de la particular la general, cât ºi cel de deducþie adicã de la general la un
alt general. Adicã se produc niºte erori din care se induce un lanþ, un sistem
împins pânã la ultimele consecinþe. Orice se poate interpreta. Noi zicem
aici interpretat nu în sensul psihologiei normale, în care a intepreta e a
gândi; o folosim în sensul de falsificat. Deci orice poate fi falsificat. Toate
încep sã capete un sens când nu au nici un rost.
Bineînþeles cã lucrurile nu sunt chiar aºa, adicã interpretãrile au o selecþie
la început; cu vremea nu mai au nici o selecþie. Clasicii dãdeau urmãtoarele
exemple – interpretarea lui „bunã ziua“ (nu mi-a dat bunã ziua, sau mi-a
dat bunã ziua ironic sau cu insuficientã consideraþie, ce se crede el?),
complotul trecãtorilor (dacã se tot uitã pe fereastrã, se poate întâmpla sã
treacã iar tipul cu umbrela, cu cãþelul ºi sã se uite în curtea lui; dacã o face
ºi a treia zi, se confirmã prin repetiþie stereotipã a unui gest cãruia îi dã un
sens persecutor), sau rezolvã rebus ºi îºi zice – ce, crede cã mã poate ataca?
de trei rebusuri dau de cuvântul varzã, ce îºi bate joc de mintea mea?,
legãturile posibile de la radio, din jurnal, nu la modul schizofren, absurd,
ci ca o apãrare, ceva inteligibil.
Interpretãrile endogene sunt numeroase, orice poate fi o interpretare
dacã eºti cu tendinþã la delir de interpretare. Sunt interpretãrile de dureri
grave, de la dureri de mãsea, de cap ºi oricare durere ce poate fi un cancer;
se merge la doctor, care spune cã nu e nimic ºi crede cã i se ascunde
diagnosticul. Îl puneºilaaparatºi el crede cã l-a îmbolnãvit ºi mai grav
(„mi-a declanºat“), se transformã într-o persecuþie medicalã (iatrogenã).
Acest mod de a trece dintr-o interpretare în alta se cheamã -în reþea (tot
Clérambault a dat acest termen), nu în sector; deci aceºtia sunt capabili sã-ºi