Psihiatria 2004 - Dr. Marian Popa

Endogenii
311
abortivã. Mai existã ºi paranoia tardivã, adicã decompensarea de involuþie
– cazul unor bãtrâni care toatã viaþa au avut trãsãturi paranoiace, fãrã sã
aibã un trecut psihiatric.
Diagnostic pozitiv ºi diferenþial
E în contrast cu diagnosticul de parafrenie, foarte greu de pus, fiindcã
paranoiacul disimuleazã, unul din duºmanii lui este chiar psihiatrul, de aceea
în timp ce cu toþi bolnavii putem spera la un fel de legãturã, contact cu
pacientul, cu paranoiacul este foarte greu de realizat. ªi atunci diagnosticul
îl bãnuim dupã anumite conduite de rezervã, de neîncredere, de distanþã cu
care ne întâmpinã, de prudenþã ºi preliminarii ale rãspunsului. Ne poate
întreba – „Dar de ce mã întrebaþi pe mine asta?“ sau „ Nu credeþi cã mergeþi
prea departe?“ sau „Nu credeþi cã sunt niºte întrebãri care se pun la tâmpiþi?“.
Deci în tot timpul examinãrii lui i se pare ca nu ne pricepem, cã nu are rost,
cã nu ne înþelegem, cã îl putem lua drept altul, cã el ar avea ceva dar el nu
are nimic în fond. Acest rãspãr al examenului e un criteriu de pozitivitate
pentru noi, un simptom foarte preþios.
Diagnosticul pozitiv nu-l punem totuºi numai dupã aceastã atitudine
ci atunci când avem în faþã dosarul care conþine delirul. Un paranoiac nu
vine niciodatã din prima zi la medic, ci dupã ani de hãrþuialã cu societatea.
Nu vom gãsi în încercarea noastrã elemente din celelalte psihoze. Dacã
vom gãsi, atunci acel caz nu e paranoia purã. Deci nu vom gãsi în nici un
caz dezlãnþuirea imaginativã a parafrenului, din contrã paranoiacul e strict
la real ºi foarte prozaic. Nu vom gãsi devitalizarea ºi introvertirea
schizofrenului, din contrã paranoiacul e extrovert ºi hipertim. Nu vom
gãsi tristeþea ºi autoacuzarea, deznãdejdea ºi disperarea melancolicului,
din contrã paranoiacul e un om de „ vom învinge!“. Cãutãm cu mare
asiduitate componenta alcoolicã, care poate fi ascunsã, deoarece
paranoiacul nu poate admite cã ar fi un beþiv. În fine, nu vom confunda
paranoia de involuþie cu demenþa senilã, unde amnezia ºi absurditatea
sunt pe primul plan ºi nu isteþimea ºi inteligenþa ieºite din comun ale
bãtrânului care deranjeazã, cãci observã prea mult ºi nu tace. Nu vom
confunda paranoia nici cu mania. Maniacul este un risipitor, un generos,
un omenos, un glumeþ, un ironic. Paranoiacul e tare ca ºi maniacalul, dar e
agresiv, ostil, egoist, nu e generos ºi altruist. E o confuzie însã frecventã.
Paranoile uºoare ºi moderate la care ajungem la un acord cu socialul, dãm
noi aceastã mascã de hipertimie ca sã nu punem o etichetã prea grea, fiindcã
eticheta de paranoia e foarte grea, trebuie pusã cu mai mare prudenþã decât
cea de schizofrenie. Nu vom confunda cu nici una din nevroze. Paranoiacul
nu e un astenic, un nehotãrât, nu e un psihastenic, singura confuzie poate
fi cu demonstrativitatea istericului, fiindcã paranoiacul bãgându-se în