Psihiatria 2004 - Dr. Marian Popa

310 Aurel Romila – Psihiatria
o producþie imaginarã, nebuneascã, prin care omul de pe stradã poate sã
distingã uºor omul normal de nebun, paranoia e o boalã a realitãþii.
Schizofrenia e o fugã de realitate în autism. Parafrenia e o fugã de realitate
în imaginaþie.
Paranoia nu e fugã ci o bãgare în realitate, un fel de bãgare aºa de
profundã ºi aºa de puternicã cã dupã o lungã perioadã de evoluþie i se
poate descifra anomalia ºi trebuie ºtiut cã uneori rãmân dosare nerezolvate.
Caracteristica delirului este sistemul – perfecta coerenþã a acestui sistem,
care are forþã de convingere, care contamineazã, putând provoca paranoia
indusã. Dacã omul normal se compune dintr-o viaþã personalã ºi una
publicã în diferite proporþii, în paranoia se produce o indisociabilã
proiectare a personalului în social, ºi nu ar fi nici un rãu dacã paranoicul,
prin tipul de persoanã care este n-ar strica interacþiunile cu ceilalþi, sau
dacã ceilalþi ar putea sã suporte paranoia. Din punctul de vedere al
paranoiacului, ea nu ar fi o boalã ci un anume tip de om, dar fiindcã ceilalþi
se solidarizeazã dupã un numãr de ani de luptã, survine ceea ce se cheamã
decompensarea paranoiacului.
Boala a fost descrisã de clasici în trei stadii. Începe cu un proces de
invazie, ca ºi parafrenia, o invazie nevrotiformã, cenestopatã, care la paranoiac
se caracterizeazã printr-o malezã, o indispoziþie. Printr-o frãmantare
interioarã de ani de zile, ajunge la o ºansã, o cristalizare. I se pare cã din
acel moment lumea i se redeschide, a dat lovitura ºi pe aceastã pistã falsã,
totul devine invers, adicã e un optimist ºi un luptãtor pânã la moarte. Acest
moment cheie poartã numele de transformare megalomaniacã a persoanei
paranoiace, care îi oferã o bazã de luptã, în ciuda unor persecuþii reale ºi
supraomeneºti. Deci nu suntem în cadrul paranoidului, care crede cã e
condus de aparate, ºi nici în cadrul parafrenului, care crede cã sunt conjuraþii
cosmice, care sã-i stabileascã lui filiaþia. Aici suntem în persecuþii reale.
Faza terminalã e a unei bãtrâneþi deosebite, adicã e o bãtrâneþe târzie, îi
îngroapã pe ceilalþi ºi ºterge de pe listã mereu, rãmânând cu o vitalitaþe
extraordinarã. I se mai atenueazã progresiv tensiunea cu care luptã dar
niciodatã ideea sau ideile pentru care luptã. }ine ca atunci când va muri sã
i se scrie pe cruce ce a dorit el, parcã ar vrea sã i se ducã mai departe sã
zicem „idealul“.
Formele clinice
Când zicem paranoia, zicem forma clasicã, cronicã de psihozã. Mai existã
o formã acutã descrisã de Gaupp (paranoia reactivã, legitimã, curabila,
trecãtoare, de maxim un an), care e decompensarea unei psihopatii
paranoiace în condiþii astenizante. Se reface condiþia, se reface bolnavul,
se compenseazã, iese din aceastã psihozã. Se mai numeºte ºi paranoia