Psihiatria 2004 - Dr. Marian Popa

304 Aurel Romila – Psihiatria
Depresia nevroticã este mult mai demonstrativã. Subiectul se considerã
bolnav, are nevoie de doctor, de compasiunea lui, vine el la doctor, cere el
ajutor ºi tratament, vrea sã se facã bine, este docil ºi ascultãtor cu tratamentul,
respectã cu sfinþenie programul pe care i-l dãm, este deci practic invers decât
melancolicul care nu vrea sã audã de doctor, este adus la doctor.
Depresia nevroticã poate ajunge la suicid, dacã ºi-a fãcut un bilanþ negativ
real. Suicidul este motivat, în timp ce la melancolic nimeni din familie nu
gãseºte nici o justificare, ba din contrã apare extrem de absurd, pentru cã
condiþia materialã, moralã, familialã este chiar foarte bunã. Accesul nu poate
fi explicat mai ales primul, ulterior se dau explicaþii cã este o boalã psihicã.
Boala este mai frecventã la femei, la involuþie unde notã anxios –
hipocondriacã predominã, boala are ºi un coeficient ereditar. Sunt familii de
melancolici, de aceea una din întrebãrile foii de observaþie este dacã au fost
sinucideri în familie. De obicei nu ºtii dacã a fost psihozã maniaco-depresivã,
dar ºtii cã o mãtuºã, fãrã motiv, s-a spânzurat ºi asta poate sã însemne un
semn de existenþã a unei gene depresive în aceastã filiaþie.
Pentru a diferenþia neurastenia, vom observa cã existã conºtiinþa bolii,
nu delireazã, e o reacþie fireascã la un om care s-a epuizat prin efort ºi
conflict. Nemþii au vorbit de Hintergrund (culise). K.Schneider a descris
melancolia endogenã ca o melancolie Untergrund – de bazã, ceva venit
din inconºtientul ºi corporalitatea noastrã încã nedescifratã, de bazã. Atunci
ce se înþelege prin „culise“? In inconºtientul nostru ani de zile scoatem din
scenã ºi punem în inconºtient o mulþime de chestii ºi la un moment dat se
umple paharul ºi ne trezim la un moment dat cã dupã o gripã nu ne mai
revenim, apare deprimarea ºi nu ºtim de ce. Aceste depresii nevrotice care
nu sunt date de „imediat“ ci de acumulãri anterioare de frecuºuri, de uzurã
a vieþii ne face sã folosim noþiunea aceasta de culise.
Psihastenia are în comun cu melancolia debutul ºi ieºirea – trebuie sã vã
spun cã tratez psihastenicul ca pe un depresiv. Psihastenicul se zbate întrun
plan intelectual, în timp ce melancolicul e cãzut în afectiv. Psihastenicul
e uneori gratuit în frãmântãrile lui, melancolicul din contrã e centrat în
sentimentul lui de „ negru ºi mort“.
Depresia psihopatului distimic. Existã oameni nefericiþi în toatã lumea,
dacã îi consideri melancolici îi supui la un tratament mai grav decât meritã
ºi poþi sã îi promiþi degeaba cã îl vei scoate din starea aceasta deoarece el e
constituþional aºa, nu pot ieºi dintr-un pol depresiv – sunt lenþi, depresivi,
pesimiºti, vorbesc mult despre moarte, se gândesc la ea, ocupã profesii
serioase ale vieþii, morale, sunt bisericoºi. În viaþa obiºnuitã ºi independentã
sunt enervanþi/ enervante, sunt taxate drept niºte Casandre, tipul care
dezarmeazã, descurajeazãcolectivul. Colectivele încearcã sã scape de ei.
Existã o variantã exogenã – depresia de doliu/melancolia de doliu, în
care conþinutul depresiei este legat de o întâmplare realã ºi se ºterge în timp.