Psihiatria 2004 - Dr. Marian Popa

Endogenii
303
vrea sã fie înmormântat. Explicaþiile anturajului dupã moarte sunt fãrã
valoare, este vorba de un suicid endogen fãrã o explicaþie psihogeneticã
exterioarã ºi nu are nimic din toate motivaþiile pãmânteºti pe care le ºtim
noi. Nu intrã aici în discuþie de asemenea nici pasiunile simple ºi omeneºti.
Diagnosticul pozitiv urmãreºte pozitivitatea acestei suferinþe, a acestei
subiectivitãþi care nu mai poate trãi ºi nu mai poate merge mai departe. E
arta fiecãrui psihiatru sã simtã temperatura afectivã, sã simtã cã omul a
ieºit din real ºi vrea moartea. El nu are conºtiinþa bolii, nu vrea la spital,
spune cã e viaþa lui, ce ai tu cu ea. Te simþi ºi tu încãrcat, te bagã în durere
ºi în rãspundere. S-a vorbit de aceea despre melancolie ca despre cea mai
umanã boalã, cea mai existenþialã ºi filosoficã. Eºti într-un alt tãrâm, cu un
destin închis. Minkovski a vorbit despre timpul subiectiv al depresivului.
Diagnosticul vizeazã ºi evitarea tragediei suicidului. Ce e periculos este
coada melancolicã – bolnavul ne poate deruta în vederea ducerii la sfârºit
a planului de sinucidere. Noi îl dezinhibãm, îl liniºtim afectiv, dar nu trebuie
sã îi schimbãm profund afectivitatea ºi fiindcã în spital el aude de la
infirmieri cã va veni mereu, aceasta îi agraveazã profund ideea cã cine a
venit va veni mereu, deci va repeta actul ºi o va face acasã, ca sã nu supere
pe dl.dr., care a fost aºa de cumsecade.
Prognosticul este rezervat, din cauza pericolului sinuciderii. De aceea
este o urgenþã medicalã ºi nu se poate garanta viitorul unui melancolic.
Nu va mai putea pleca singur la munte sau la mare, nu se ºtie care ar fi
condiþiile în care ºi-ar pune planul în aplicare.
Urmãrirea catamnesticã pe lungi perioade de timp aratã cã în intervalul
liber, melancolicul rãmâne un filosof pesimist. El nu ajunge chiar sã aibã
un mare chef de viaþã, sã trãiascã cu plãcere ºi trãieºte din angajamentul
existenþial sã nu supere pe ceilalþi, nu am vãzut fatã mãritatã, se leagã deci
de alte lucruri care nu þin de el – nu va spune niciodatã cã trãieºte pentru
el. Preocupãrile lui vor rãmâne sobre, religioase, modeste, de disculpare,
el eîntre crize un psihastenic nehotãrât, îngrijorat, obsedat.
Diagnostic diferenþial. Esenþa este între sindromul depresiv psihotic (deci
cu potenþial maxim de moarte) ºi cel nevrotic (care ne ameninþã cu moartea,
ne înfricoºeazã, dar nu ºtie ce sã facã ca sã mai trãiascã). Nevroticul are o
conºtiinþã exageratã a bolii ºi se agaþã de doctor, psihoticul nu are conºtiinþa
bolii ºi nu vrea sã audã de doctor. De aceea toate clinicile sunt
supraaglomerate cu depresii nevrotice; cele psihotice sunt date la ferpar.
Depresia nevroticã este o depresie superficialã, conºtientã, reactivã, provocatã
de toate nenorocirile posibile ale lumii, deci provocatã de evenimente
anterioare, este un bolnav cu care de obicei putem comunica ºi putem chiar
sã-i modificãm dispoziþia, dacã insistãm sã facem o glumã, vedem cã nu
este chiar aºa de dus încât sã rãmânã indiferent la tot ceea ce spunem noi.