Psihiatria 2004 - Dr. Marian Popa

Endogenii
289
este de ajuns sã-ºi arunce ochii ca sã reþinã imaginea, e de ajuns sã audã ca
sã reproducã. Evocarea e tumultoasã, bogatã ºi oarecum tematicã.
Maniacalul, vorbind ºi înflorind toate, confabulând, ajunge sã se dezlãnþuie
pe anumite teme ale vieþii. Maniacalul este omul festivitãþii ºi al distracþiei.
Are false recunoaºteri ºi false referiri, socotind cã cei din mediul lui au
participat ºi ei la distracþii. Din aceastã dezordine a memoriei de evocare
cu cea de fixare, cu percepþia superficialã ºi cu atenþia spontanã crescutã
pot rezulta falsele recunoaºteri ºi falsele evocãri. Prin urmare, deodatã te
trezeºti inclus – ºi când am fost noi la bar, sau acolo, ºi te demascã, tu te
simþi jenat dintr-o datã, vrei sã pui stavilã acestui episod, dar el continuã
ºi ceilalþi imediat socot cã este un subiect bun de aflat.
Fuga de idei maniacale nu trebuie confundatã cu logoreea incoerentã a
hebefrenului. E o creºtere formalã a ritmului gândirii.Gândirea maniacalã
este în vitezã ºi din cauza aceasta este dezordonatã. Nu e incoerent ºi nu
spune lucruri fantastice dar nu are un discurs organizat. Maniacalul face
foarte multe paranteze, mai bine zis nu atât parantezele unui retorist care
ºtie ce e o parantezã, ci porneºte de la o idee ºi foarte uºor se îndeparteazã
lateral de ea, pornind de la un cuvânt sau de la o sugestie a interlocutorului
ºi tot interlocutorul trebuie sã þinã socoteala ºi sã-l aducã la idee ºi aceasta
se repetã de foarte multe ori. Discutã ºi iar deviazã, în timp ce la schizofreni
incoerenþa este mai profundã, se produce chiar în cuprinsul propoziþiei ºi
interlocutorul nu ºtie ce a vrut sã spunã pacientul. La maniacal înþelegem
ce vrea sã spunã perfect, ne pare rãu cã nu-ºi menþine firul ideii, adicã nu
are o ordine ºi credem cã nu se mai terminã. Acest simptom se numeºte
incontinenþã sau presiune verbalã. E o gândire galopantã, superficializatã,
cu ritm crescut al asociaþiilor, o gândire de proastã calitate care merge pe
multe colaterale, fiecare la fel de bogatã ºi dusã pe laturile neesenþiale ºi
superficiale. Impresia este cã maniacalul se risipeºte ºi dã impresia unui
interlocutor neavizat cã e zãpãcit, incoerent. Maniacalul oriunde merge,
începe dominarea verbalã ºi lumea este fascinatã de verva lui.
Care este conþinutul gândirii maniacale? Maniacalul nu este un delirant,
deci pentru aceasta el nu este un nebun, pentru cã dacã nu eºti delirant nu
eºti nebun în sensul propriu. Totuºi el are o tulburare de gândire, aceastã
fugã de idei ºi o tematicã proprie care îl scoate din realitatea curentã.
Tematica gândirii maniacale este inþeleasã plecând de la tulburarea lui
afectivã. Deci este inteligibil de ce el are anumite teme. Maniacalul se simte
bine, prin urmare gãsim o tendinþa megalomaniacã, de mãrire, e o persoanã
importantã ºi o spune la modul lãudãros ºi foarte vulgar; dacã el se simte
mare nu mai i se pare nimeni mare, cei mari îi par mici. Fiind desfiinþat
nivelul social, aºa cum am spus, titlurile sociale ºi restricþiile sociale i se
par de râs. ªi atunci el face ºi discutã de sus, în bãºcãlie. ªi în primul rând