Psihiatria 2004 - Dr. Marian Popa

288 Aurel Romila – Psihiatria
ceilalþi. Deci un vârtej existenþial, în care nu mai e vorba de a trãi clipa
psihopaticã ci de a trãi viaþa – viaþa nu mai are nimic metafizic, divin,
restricþii. Binswanger a descris mania ca pe o boalã antiistoricã, ca o
permanenþã a unui prezent festiv.
Pentru H.Ey (concepþia organodinamicã), mania este o psihozã acutã,
în care se produce o primã destructurare a conºtiinþei, se pierde scurgerea
socialã a timpului – timpul social. Se câºtigã un timp subiectiv accelerat.
Concepþia ontologicã þine seama de schema persoanei, adicã o persoanã
normalã se construieºte pe patru niveluri, fiecare nivel integreazã ºi
structureazã pe cel subiacent, e un fel de concepþie neojacksonianã.
Nivelurile sunt biologic, psihologic, social la care se adaugã un nivel etic-spiritual,
dupã pãrerea noastrã. Mania nu este o comedie, ci este tocmai pierderea celor
douã niveluri de sus; e invadarea nivelului spiritual ºi social de cãtre nivelul biologic
ºi psihologic. Nu e o comedie pentru cã totul e imoral, sã vezi cum se
sãlbãticeºte omul, cum nu mai îºi dã seama cã a te culca are o regulã, ºi
niºte consecinþe, cã banii luaþi nu se pot arunca oricum. A o privi ca o
comedie, înseamnã cã nu ne vom interesa de ea serios, dacã însã o vom
vedea ca pe o dramã, atunci ne angajãm ºi ºtim ce trebuie sã facem ca sã
stãvilim aceastã comedie aparentã.
In ce constã aceastã invazie? E o gravã regresie; mania nu e o glumã
deloc. O persoanã normalã îºi inhibã temperamentul prin caracter; în manie
caracterul este scãzut ºi invadat de temperament. Din temperament
predominã conþinutul afectiv. În manie creºte în primul rând nivelul
pulsional, exprimat printr-o voinþã puternicã, dar instabilã. Deci apare
deodatã o poftã teribilã, dar nu e aceeaºi – o poftã schimbãtoare continuã –
apare pofta de viaþã pentru care maniacalul sacrificã restul structurii
persoanei lui. Viteza acestui ciclu instinctiv este crescutã. Deci saþietatea
care controleazã ciclul instinctiv normal nu mai funcþioneazã dupã modelul
obiºnuit. Creºte pofta de mâncare, pofta sexualã, pofta de miºcare, de
comunicare, de sociabilitate, de distracþie. Aceste pofte compromit
cunoaºterea, ea devenind sclava acestor pofte. Unei pofte trebuie sã-i
corespundã un obiect, deci maniacalul va fi atent unde se iveºte ocazia sã-
ºi satisfacã aceste pofte. Deci atenþia este crescutã – e ca un radar – îndreptatã
în toate pãrþile. Remarcile lor vor purta pecetea acestor pofte. Remarcã
calitãþile care îl intereseazã pe el.
Atenþia maniacalului este dezechilibratã, în sensul cã atenþia spontanã
creºte ºi scade atenþia voluntarã. El devine atent la orice excitant din mediu
ºi în loc sã-ºi continuie ideea ºi planul, el vorbeºte în legãturã cu excitanþii
care intrã atunci în sfera lui de atenþie. Percepþia maniacalã este vie, dar
superficialã, din cauza incapacitãþii atenþiei de concentrare. Percepþia este
rapidã, fugace, instantanee, le prinde din zbor, fixarea este uluitor de rapidã,