Psihiatria 2004 - Dr. Marian Popa

Endogenii
287
sã fie nervos dacã cineva l-a insultat sau a sãrit sã îl batã. E foarte firesc sã se
agite. În faza aceasta mania este internatã de obicei de cãtre autoritãþi.
Maniacalul rãmâne un izolat faþã de hipomaniacal, care reuºeºte sã transmitã
ceva; maniacalul propriu-zis e atât de deplasat încât ceilalþi se uitã la el ca la
un nebun. Maniacalul încearcã ºi el sã intre în contact cu lumea, dar lumea
se fereºte ºi atunci cântã ºi joacã pentru el.
In faza ultimã, maximã, de excitaþie, adicã de furor maniacal, de manie
coleroasã, este vorba de obicei de un maniacal, care vãzând intenþia de
internare a familiei ºi a autoritãþilor se porneºte sã se apere, sã le arate el ce
poate. În acest moment al apãrãrii maniacalului vedem o forþa înzecitã, o
capacitate de lupta extremã, unicã ºi mai ales o forþã distructivã
extraordinarã. El este în stare sã-ºi distrugã complet casa, sau se urcã pe
casã, se baricadeazã, de e nevoie de pompieri cu furtune ºi stingãtoare ca
sã-l imobilizeze sau o brigadã de poliþie luptã serios ca sã-l imobilizeze ºi
sã-l aducã legat balot la spital, uneori rãnit din cauza lui, deoarece se zbate
cu o energie uluitoare. Este o calamitate, o dezlãnþuire de forþã nebãnuitã.
Furia se produce mai întâi acasã, suferã familia, apoi vecinii, autoritãþile
locale care vor sã dea ajutor pentru internare. Aici se produce scandalul –
„eu le-am fãcut, eu le distrug“ ºi atunci se baricadeazã, distruge tot.
Furia maniacalã continuã ºi în spital câteva zile ºi locul oficialilor îl iau
infirmierii, care sunt ºi ei niºte mici megalomani proºti, ºi îi insultã, se bat.
Mania confuzivã se observã la oamenii vârstnici, organici, cu
hipertensiune, arteriosclerozã, în care agitaþia epuizeazã sistemul vascular
ºi deci dã o confuzie prin hipoxie cerebralã. E o formã gravã.
Caracteristicã este totala confuzie incoerentã. Numai dacã ºtim cã este
maniacal, ne punem problema acestei forme, altfel l-am lua drept un delirium
din alcoolism sau unul infecþios, sau vascular. Dupã episod are
amenzie totalã, semn de tulburare gravã de conºtiinþã.
In tabloul clasic se reþine numai aspectul drãguþ al bolii, adicã se spune
aºa: maniacalul ºtie multe, vorbeºte multe, face asociaþii prin asonanþã,
face poezii, orice cuvânt îl prinde, îl rastoarnã cu o rimã, are tendinþa de
utilizare a unui vocabular pornografic, tema sexualã îl preocupã foarte
mult, este ironic, face bãºcãlie.
Lumea normalã pentru existenþialiºti e lumea grijii, deci lumea normalã
e anxioasã, omul normal e un anxios ºi permanent preocupat de organizarea
unui viitor ºi rabdã în prezent, sacrificându-se pentru câteva sãrbãtori pe
an, în rest strânge banul. În contrast cu acest normal, maniacalul este o
afirmare temperamentalã, deci omul se desocializeazã. Viaþa e conceputã
în sensul ei cel mai vital, nu ca o conservare a speciei, ci acel „a trãi“ –
adicã mãnâncã, bea bine, iubeºte, cântã, se distreazã, îi antreneazã ºi pe