Psihiatria 2004 - Dr. Marian Popa

282 Aurel Romila – Psihiatria
pe care nimeni nu o acceptã. De aceea zidul acestei stigmatizãri se menþine
ºi dupã ce, cu mijloace actuale, se face ceva. Disocierea subiectului duce la
confuzia ego-ului cu celelalte ego-uri ºi chiar cu fragmentarea obiectului,
deci se instaleazã o devãlmãºie, în care nu mai este conºtiinþa proprietãþii,
sentimentul intimitãþii, ori acþiunea normalã se constituie prin implicarea
obiectului într-un scop ºi un mijloc. În schizofrenie obiectul este practic
pierdut ºi scopul este mereu degradat la autosatisfacþii imediate (fumat,
consum mãrunt), imposibilitatea de a structura timpul, practic dependenþa
pentru supravietuire de ceilalþi sau de o instituþie. Ei nu îºi înteleg tragedia
decât foarte rar ºi atunci se sinucid, altfel sunt indiferenþi sau considerã cã
pãrinþii care i-au fãcut sau societatea în care trãiesc trebuie sã-i întreþinã.
Scharfetter (1980) a adus o contribuþie, dupã Kraepelin ºi Bleuler, la
înþelegerea psihopatologiei ego-ului în schizofrenie. Prejudecata dupã care
nebunul e mai liber decât omul de rând a fost desfiinþatã de cãtre Henri Ey
(1968), dupã care boala mintalã înseamnã o pierdere a libertãþii, chiar când
aparent ea pare cã o exprimã, pentru cã libertate înseamnã un anume raport
subiect – obiect, în care de fapt subiectul se dezvoltã în conlucrare cu
obiectul. Cum s-a vãzut, libertatea paranoiacului distruge obiectul, iar
libertatea schizofrenului distruge subiectul. Aºa cã libertatea în mod
paradoxal se înscrie între paranoia ºi schizofrenie, adicã o proporþie subiect
– obiect care se menþine, în oarecare luptã cu ceilalþi.
Psihoze afective (mood disorders)
Împreunã cu schizofrenia acest grup este unul din cei doi piloni ai
psihiatriei clasice, ai nebuniei. Schizofrenia este permanentã, pe viaþã,
psihoza maniaco-depresivã (PMD) e periodicã. Deci existã o diferenþã de
înscriere în timp. Schizofrenia e o rupturã delirantã. PMD e o denivelare
afectivã. Ca profunzime a bolii, schizofrenia e mai profundã, mai gravã.
PMD e o boalã care deformeazã afectivitatea cãtre polul negativ
(depresiv, melancolic), sau cãtre cel pozitiv, simetric (excitaþia maniacalã;
a nu se confunda cu „manie“, care în psihopatologie înseamnã o prevalenþã,
o apucãturã, o exagerare personalã).
Clasificarea DSMe urmãtoarea: episoade de tulburare de dispoziþie –
maniacalã, depresiv, mixt, hipomaniacal. Tulburãrile depresive – tulburarea
depresivã majorã, tulburarea distimicã (depresie de nivel nevrotic, cu o
evoluþei de minim doi ani în antecedente). Tulburãri bipolare – bipolarã I
(alternare de accese maniacale cu cele depresive, cu sau fãrã pauze), bipolarã
II (alternanþa între melancolie ºi hipomanie), tulburare ciclotimicã
(alternanþã de depresie moderatã sau uºoarã ºi hipomanie). Tulburãri de
dispoziþie datorate altor cauze.