Psihiatria 2004 - Dr. Marian Popa

280 Aurel Romila – Psihiatria
considerã obiectul mic ºi se joacã cu el, nu-l ia în serios. Obiectul trebuie
sã-l satisfacã la modul cel mai simplu, de exemplu un raport sexual e direct
ºi firesc, fãrã alte scrupule. Obiectul e consumabil, este producãtor de
plãceri. Pentru aceasta el face schimburi, afaceri, neavând perseverenþa
necesarã trece dintr-una într-alta ºi dintr-o încurcãturã în alta. Nu suportã
nici o constrângere din partea autoritãþilor, forþei, pe care o eludeazã, o
ignorã ºi este în stare sã se batã cu mai mulþi.
În melancolie e invers, subiectul este copleºit de obiect . Experienþa
melancolicã este descrisã ca o imposibilitate de a trãi, ca ºi cum obiectul e
copleºitor ºi blocheazã total subiectul. Concluzia cã nu mai are nici un rost
vine ºi din trãirea imenselor încurcãturi ºi dificultãþi ale obiectului. El se
considerã pãrãsit de D-zeu, într-o soartã nefastã, într-o lume nebunã,
absurdã, inconºtientã, iresponsabilã, care îi dã vitalitatea automatismului,
maºinãriei. În obiect intrã ºi corpul lui, care poate fi nefuncþional sau chiar
distrus (ca în sindromul Cotard) ºi cu impresia cã se va chinui veºnic, cã
nu va dispare niciodatã. Este evident o extremã a suferinþei umane, care
atinge viziunea dantescã. Oricum subiectul ºi-a pierdut orice libertate, orice
speranþã, orice sens ºi de aceea face tot posibilul sã disparã ºi nu crede cã
poate fi ajutat de psihiatri ºi mijloacele lor. Chiar dacã în psihozele afective
se ajunge la delir, acesta nu este primar, este secundar tulburãrii afective ºi
este congruent cu aceasta, în contrast cu delirul schizofren, care e primar ºi
incongruent cu starea afectivã.
Raportul subiect – obiect este în paranoia schimbat, în sensul cã subiectul
controleazã sistematic, pânã la sadism, obiectul. Se duce, de fapt, un rãzboi
îndelungat ºi chiar dacã se pierd bãtãlii, se continuã rãzboiul. Doar
bãtrâneþea sau diversele accidente care scurteazã viaþa pot slãbi lupta,
mintal ea continuãdar nu modificã convingerea paranoiacã în justeþea
adevãrului fals. Existã deci un contencios istoric al neînþelegerilor care
periodic se acutizeazã, dar nu se rezolvã niciodatã. Conflictele pot avea
faze mai accentuate ºi faze mai ºterse, dar interpretãrile continuã sã se
acumuleze. Voluntarismul, tirania, autocraþia, monologul, pedepsirea,
rãzbunarea, ura sfântã, forþa sau demonstraþia de forþã, intimidarea,
declaraþiile solemne de distrugere, trãirea permanentã a pericolului,
secretul, duºmanii, uneltirile, vigilenþa, schemele, scenariile, segregãrile,
ostilitatea, agresiunea – depind pânã la urmã de forþa de reacþie ºi
exasperare a obiectului, care are totuºi limite temporo-spaþiale. Oricum
nu se ºtie când istoria va clarifica dosarele paranoiei. Ego-ul este maxim
dilatat, sigur de sine, convins de misiunea cvasidivinã a mesajului, de faptul
cã nu e unic numai în lume, dar unic ºi în secole. ªi având simpatie faþã de
marile figuri ale istoriei ºi fiind simpatizaþi, în mod paradoxal, de o mulþime
de oameni slabi ºi oprimaþi, care vãd în ei o ºansã de rãscumpãrare. Este
de fapt o tragedie, ca intelectele puternice sã ajungã cei mai periculoºi