Psihiatria 2004 - Dr. Marian Popa

Organogenii Capitolul 279 V
Sistemul psihozelor endogene
Endogenii
Endogenii
Este cunoscut cã dupã o descriere izolatã de-a lungul sec.XIX, la sfârºitul
secolului, Kraepelin a reuºit sã dea un sistem unitar al psihozelor, care a
rãmas valabil pânã azi. Sistemul nu s-a schimbat, însã ceea ce este nou este
cã între entitãþi au apãrut forme intermediare (de ex. între schizofrenie ºi
PMD a apãrut forma schizoafectivã, între schizofrenie ºi paranoia a fost
plasatã parafrenia etc.).
Noi credem cã sistemul endogeniilor este legat logic de la polul cel mai
complex ºi „superior“ al paranoiei cãtre polul cel mai inferior ºi destrãmat
al schizofreniei. Prin urmare, pentru psihozele delirante avem urmãtoarea
coborâre pe verticalã: paranoia, parafrenia, schizofrenia afectivã,
schizofrenia. Deasupra acestui sistem delirant trebuie sã situãm PMD-ul,
pentru cã este o boalã relativ mai uºoarã, deci mai aproape de normalitate,
pe de altã parte este mai discontinuã ºi, prin intervalele libere mai normale,
oferã un alt destin.
Sistemul integral ar fi: PMD, toate entitãþile delirante ºi, înainte de finalul
schizofren, se plaseazã psihoza schizoafectivã. Tabelul final ar fi: manie,
melancolie, paranoie, parafrenie, psihozã schizoafectivã, schizofrenia
paranoidã, schizofrenia catatonicã, schizofrenia simplã, hebefrenia.
Criteriul fundamental al stabilirii psihozei este relaþia kantianã subiect
– obiect, care este destul de diferitã ºi tipic modificatã pentru fiecare psihozã.
În excitaþia maniacalã, subiectul este atât de dilatat încât obiectul nu
mai conteazã, este continuu depãºit, este un obstacol insignifiant. Persoana
(subiectul) e plinã de ea, în sensul vital, cel mai elementar, plinã de forþã,
de libido, de bucurie, de aceea este un conflict extrem de mare când se
pune problema bolii ºi internãrii, cãci în acele momente se simte mai bine
decât toatã lumea. De aici explicaþia conflictului cu orice autoritate, care e
surprinsã cã nu e respectatã, când de fapt intrã în categoria obiect
insignifiant. Nu se ajunge la delirul constant pentru cã instabilitatea este
maximã ºi subiectul este dominat de aceastã vâltoare ºi nu are timp sã-ºi
creeze statute. Dacã excitaþia este medie, ca în hipomanie, atunci puterea
pacientuluicapãtã ºi forme sociale ºi substituie de fapt funcþiile puterii. De
aceea hipomaniacalul e un gradat, e un ºef, face controale, uneori cu succes,
escrocheazã, în timp ce maniacalul se plimbã cu maºina, chefuieºte,
risipeºte, se bagã în afaceri pãguboase, face proiecte mari pe care le
înlocuieºte. În orice caz, maniacalul stã în realitatea obiectului. Maniacalul