Psihiatria 2004 - Dr. Marian Popa

274 Aurel Romila – Psihiatria
Mai trebuie sã fim atenþi la explorarea faziei. Cum se ºtie, fazia are douã
componente – motorie ºi senzorialã. Componenta motorie este mai pãstratã decât
cea senzorialã ºi doar în faza terminalã asistãm la o deterioare a ei, prin
instalarea logocloniei, adicã o despãrþire a cuvântului în silabe ºi repetarea
stereotipã a silabei finale. Componenta senzorialã este atinsã precoce, dar trebuie
sã ne asigurãm cã nu este o hipoacuzie. În Alzheimer, bolnavul aude dar nu
înþelege (afazie senzorialã). Ne putem da seama astfel – dãm ordine scurte
bolnavului, dar el le executã încurcat sau nu le poate executa. Exemplul
clasic este „du mâna stângã la urechea dreaptã“ ºi el o duce la cea stângã sau
la nas. Existã desigur o ierarhie a înþelegerii care presupune în primul rând
atenþie ºi nu distincþie, dar nu orice om atent înþelege ºi deºi dã impresia cã
înþelege, constaþi cu stupoare cã de fapt el nu înþelege. La început crezi cã
este rea voinþã, încãpãþânare ºi îl pui sã repete ordinul, dar atunci observi cã
nu-l poate executa fiindcã nu l-a fixat sau dacã îl repetã fiindcã l-a fixat, nu
înþelege schema conþinutului. Aceasta este afazia ºi ea indicã cu fenomenalã
precizie afectarea zonei Wernicke din carrefour-ul fronto-temporo-parietal.
In fine, în boala Alzheimer bolnavul se dovedeºte apraxic în sensul cã
gesturile cele mai banale pe care le-a fãcut toatã viaþa fãrã probleme începe
sã le complice, sã le lungeascã, sã le facã pe dos, astfel cã fãrã a fi asistat el
face din actul de îmbrãcare, dezbrãcare, folosirea WC-ului, spãlare,
manipularea aparaturii casnice – face totul pe dos sau nu mai ºtie sã le facã.
Deci nu mai ºtie sã vorbeascã, sã meargã, nu mai cunoaºte pe nimeni, nu
mai ºtie ce a ºtiut ºi devine dintr-un profesionist un „nimeni“, definitiv rãtãcit
în propria intimitate. El devine o povarã pentru familie, un test de fidelitate
a partenerului, a rudelor, a grijii copiilor. Trãim într-o lume în care fiecare
are din ce în ce mai mult treaba lui, autonomia lui, cariera lui, idealul lui ºi
apariþia bolii Alzheimer îi încurcã pe toþi în sensul cã toþi se scuzã ca sã evite
sau în cel mai bun caz ar plãti oricât sã-l ºtie internat undeva. Aici intervin
societãþile Alzheimer, care cuprind membrii familiilor care au sau au avut
un caz ºi care faciliteazã internãrile ºi controleazã finanþarea instituþiilor
specializate ca ºi menþinerea standardelor de îngrijire mergând pânã la
penalizarea neglijenþelor ca ºi asigurarea serviciilor religioase ºi chiar a unei
înmormântãri decente, cu reglarea aspectelor legate de moºtenire.
Durata totalã a bolii este de 5-7 ani, dar s-au descris ºi cazuri cu evoluþie
mai îndelungatã. Evoluþia depinde ºi de calitatea îngrijirii, devotamentul
aparþinãtorilor, de instituþiile specializate în acest sens.
S-au emis numeroase ipoteze privind etiopatogenia acestei boli, cum ar
fi aluminiul, substraturi enzimatice deficitare, etc. Boala este incurabilã,
dar datoritã evoluþiei îndelungate pune problema unei strategii terapeutice.
Boala Alzheimer nu rãmâne o boalã ce þine de psihiatrie sau de neurologie,
ci o subspecialitate pentru neuro-psihiatrie ºi nursing-ul specializat.