Psihiatria 2004 - Dr. Marian Popa

Organogenii
273
negative (egoism, avariþie, rãutate, rãzbunare, duritate), multiple tablouri
nevrotiforme, corporale, cu nesfârºite explorãri de laborator, posibile
tablouri psihotice, cel mai frecvent psihoza depresivã, cu scãderea chefului
de viaþã, dezinteres pentru profesie, precipitarea pensiei, preocupãri de
suicid ºi de moarte ºi atracþia cimitirului, psihoze paranoide în care (cu
sau fãrã voci) vecinii sunt agresivi, complotiºti, distrugãtori, etc. Dar aceastã
confuzã epopee ºi odisee este împãnatã cu ceva semnificativ pentru
clinicianul avizat. El reþine din nesfârºita anecdoticã în primul rând scãderea
memoriei de fixare ºi de evocare, care duce la o pierdere a achiziþiei de noutãþi ºi la
pierderea trecutului recent, instalându-se de fapt o amnezie antero-retrogradã,
progresivã, globalã, care aminteºte de superba lege a lui Ribot, de regresiune
a memoriei. Aici intervine ºi un diagnostic diferenþial, în interiorul
demenþei, în sensul cã ne gãsim în faþa unui sindrom demenþial, fiindcã
sunt grave tulburãri de memorie, de discernãmânt, înlocuite cu un plus
sau minus afectiv primitiv ºi cu acte absurde, demenþiale, pe care bolnavul
le face fãrã sã ºtie de ce ºi pentru ce. Dacã aceste tablouri sunt însoþite de
fenomene vasculare, accidente neurologice ºi pãstrarea unui nucleu al
personalitãþii – o faþadã în care bolnavul are o criticã a deteriorãrii ºi o
labilitate afectivã pânã la incontinenþã (râs ºi plâns spasmodic) – ne gândim
la o demenþã ASC vascularã. Dacã tabloul evolueazã lent, fãrã fenomene
neurologice clare, ne gândim la o demenþã senilã, dar dacãîn sindromul
demenþei senile apar mici elemente instrumentale, ne gândim cã se poate
impune ipoteza bolii Alzheimer.
Clinica clasicã a atras atenþia asupra tulburãrii de memorie, descriind
un bolnav cãre pãrãseºte patul pentru a merge la WC, pecare nu îl gãseºte
ºi face pe oriunde, dupã care, revenind la pat, se urcã în patul altui bolnav.
Acest incident clasicii l-au socotit semn patognomonic. Bineînþeles cã nu
este semn patognomonic în sensul rash-ului scarlatinic, fiindcã poate
surveni în confuzii, somnolenþe, la bolnavii injectaþi sau pur ºi simplu un
accident nesemnificativ. Dar dacã la vizite repetate se raporteazã acelaºi
incident, faptul deschide ipoteza unei boli Alzheimer.
In aceste situaþii, un examen neurologic negativ impune explorarea
funcþiilor instrumentale, în care intrã denumirea obiectelor, de la cele mai
banale la cele mai rare, þinând cont ºi de cultura subiectului ºi de ceea ce el
ar fi trebuit sã ºtie ºi a ºtiut. Aici rãspunsul este invers decât la oligofren.
Este ºtiut cã oligofrenul cunoaºte ºi rãspunde de lucrurile cele mai concrete,
cele mai detaliate ºi nu denumeºte cu cuvântul genezic. Deci el este
proprietarul unei concreteþi, în timp ce în boala Alzheimer el pierde aceste
concreteþi ºi le înlocuieºte cu generalitãþi, cum ar fi „ este un lucru“, „este
ceva“ ºi perifrazeazã încercând sã dea o definiþie utilitarã obiectului
respectiv, deci nu rãspunde cu un cuvânt exact ci cu mai multe cuvinte
inexacte, deci rãspunde vag ºi aproximativ.