Psihiatria 2004 - Dr. Marian Popa

20 Aurel Romila – Psihiatria
ale imigranþilor. Lucrul e valabil ºi azi ºi un model extraordinar e Japonia,
unde efectiv se moare de epuizare.
În 1911, Bonhöeffer introduce noþiunea de confuzie mintalã. În acel an,
Bonhöeffer, care lucra într-o secþie de alcoolici, descrie reacþiile de tip
exogen; confuziile mintale sunt deci boli cu tablou comun dar cu etiologii
variate (alcool, infecþii, traumatisme). El dã deci noþiunea de exogenie.
Hoche zice: „are dreptate Bonhöeffer cã indiferent de agentul patogen, noi avem o
modalitate unicã de rãspuns, dar ºi în cadrul ei pot fi sindroame diferite“. El e
întemeietorul sindromologiei. A introdus acea idee a registrelor de orgã
(sindroamele cuprinzând cel puþin 4 octave, registre). Tot el a descris sindromul
axial. Totul se învârteºte în jurul acestui sindrom axial, dat de scãderea
inteligenþei. Termenul modern de sindrom psihopatoid se deosebeºte de
sindromul psihopatic tocmai prin sindromul axial (scãderea inteligenþei). Când
cineva devine „axial“, asta vrea sã zicã: „se tâmpeºte“. Aceastã scãdere, tocire a
inteligenþei te face un nesimþit, te conduce spre demenþã.
Tot în 1911, Eugen Bleuler scrie, în tratatul lui Aschaffenburg, despre
grupa schizofreniilor. El aduce o viziune optimistã, pe care ne bizuim ºi
azi, în tratamentul schizofreniei. Schizofrenia este cel puþin parþial curabilã.
A urmãrit catamnestic zeci de ani, observaþii continuate de fiul sãu,
constatând cã din masa de schizofreni 1/3 se vindecã spontan, iar restul
de 2/3, oricât am lupta, 1/3 se resocializeazã iar 1/3 merg spre demenþã.
El dã ºi prima interpretare dinamicã schizofreniei, nevãzând-o ca o psihozã
neinteligibilã, ci o descrie cu noþiunile colegului sãu Jung (complexele din
schizofrenie). Se bazeazã ºi pe partea bunã, sãnãtoasã, din schizofrenie,
care trebuie dezvoltatã, de aici psihoterapia la psihotici, idee ce îl va
completa pe Freud (care formal indica psihoterapia doar la nevrotici), idee
care s-a dovedit viabilã. Tot E. Bleuler a mai adus ºi ideea rezidenþialã –
echipa terapeuticã trebuie sã locuiascã în aceeaºi instituþie cu bolnavul.
Jaspers va fi descris pe larg la existenþialism. Este cel care introduce în
psihiatrie metoda fenomenologicã. În 1913 apare „Psihopatologia
generalã“, consideratã nedepãºitã ºi încã actualã. Era cardiac, n-a mai
practicat ºi atunci a scris aceastã carte, pe model filosofic german,
neokantian. El a descifrat diferenþa dintre psihogenie ºi endogenie, diferenþã
care pânã la el nu se descrisese clar. Insistã cã este o obligaþie metodologicã
sã se noteze ce spune bolnavul. Învãþaþi sã descrieþi. Jaspers considerã cã
patologia psihiatricã majorã este cea în care nu putem înþelege, lipseºte
explicaþia (principiul comprehensiunii – Verstehen). Fundamentul filosofic
al lui Jaspers este de inspiraþie husserlianã.
Kretschmer are douã contribuþii importante – delirul senzitiv de relaþie,
la oameni sensibili (handicapaþi, domniºoare bãtrâne, cãlugãriþe, etc. – deci
oameni cu o existenþã ieºitã din comun) ºi care cu aceasta noþiune a salvat