Psihiatria 2004 - Dr. Marian Popa

Concepþii în psihiatrie
prin descrierile lor macro– ºi microscopice, au pus bazele psihiatriei
organice, ducând mult mai departe contribuþia lui Bayle.
Precursorul ºcolii lui Kleist – Leonhard este Wernicke care a fost cel mai
mare psihiatru „organic“ cu formaþie de anatomo-patolog. Pentru el, boala
psihiatricã este o boalã cerebralã localizatã – o tulburare de centru sugerând
o anumitã plasare a simptomului respectiv.
Analizând aplazia Wernicke, Kleist a dus mai departe ideea de localizare
ºi a considerat cã toatã complexitatea umanã poate fi redusã la localizãri
precise corticale ºi astfel a considerat cã existã un centru al eu-lui, un centru
religios, un centru moral, un centru al simþirii, etc. Dar ideea lui Kleist nu
a fost verificatã.
Soþii Old au descris experimental centrul plãcerii. Cercetãrile
farmacologice se fac tot dupã principiul lui Kleist. Leonhard a fãcut
corespondentul clinic al hãrþii cerebrale a lui Kleist. I s-a reproºat sistemului
cã duce la o fãrâmiþare excesivã.
O contribuþie englezã în ceea ce priveºte instituþiile este reprezentatã
de familia Tuke din York. Au fost patru generaþii – nu erau doctori, doar
ultima generaþie a avut un psihiatru. Cu caracterul lor, cu religia lor puritanã
ºi-au dat averea pentru a face un „home“, un cãmin-azil în care sã
adãposteascã bolnavii din York ºi sã vadã dacã nu cumva se vor simþi mai
bine decât cei internaþi în spitalele oficiale. Deci, independent de azilul de
la Charenton, al lui Esquirol, se va introduce ºi în Anglia un tratament
moral. Aceasta idee a fost reluatã de antipsihiatrul David Cooper, dupã
un secol, de introducerea „non-constraint“-ului (non-constrângerii) ca ºi
introducerea factorului religios. Protestanþii ºi puritanii englezi considerã
cã cel mai important lucru în religie e ca fiecare sã ajungã la o legãturã
personalã cu D-zeu, prin tot ceea ce face, zi de zi. Ideea a rãmas ºi e reluatã
azi în lume, e actualã. Azi, în York, mai e doar un azil de bãtrâni. Culmea
e cã aproape de York, la Rampton, existã unul din cele mai fioroase spitale
din Anglia, un fel de spital închisoare. Prin acest stabiliment ajungem la
concluzia cã psihiatria moralã a secolului XIX dãduse faliment; se aducea
acuzaþia cã nebunii sunt lãsaþi prea liberi, comiteau crime ºi lumea nu putea
trãi liniºtitã. Pentru aceastã liniºte s-a început construcþia spitalelor fortãreþe,
introducerea forþei, din nou, a violenþei, a personalului de tip cãlãu, a
experienþelor dure, a ideii cã bolnavul trebuie disciplinat prin orice mijloc,
mai ales prin teamã (bãtaie, apã caldã – apã rece, ºocuri psihice mari, etc.).
S-a aplicat, deci, un stil de cazarmã, în care factorul permanent ºi principal
era cadrul mediu ºi infirmierul.
Tot în secolul XIX e important un psihiatru american, Beard, care a
descris neurastenia (nevroza americanã – se numea atunci), adicã goana,
lupta pentru existenþã, epuizarea în eforturile de supravieþuire, de exemplu
19