Psihiatria 2004 - Dr. Marian Popa

18 Aurel Romila – Psihiatria
fi chiar morfologice. Pe baza acestei teorii a apãrut Lombroso, care considera
cã una din condiþiile criminalului e degenerarea, idee foarte vecinã cu a lui
Pritchard, contemporan cu ei, care a numit acest fenomen „moral insanity“.
Deci încã înainte de Pritchard cei doi au delimitat foarte bine aceastã
categorie de nonpsihopatici, semidemenþi. Teoria lor a stat ºi la baza teoriilor
rasiale, cu interpretarea inegalitãþii raselor pe baza trãsãturilor morfologice.
Dar secolul al XIX-lea a primit ºi contribuþii germane, prima ºi cea mai
importantã fiind cea a lui Griesinger. În contrast cu Krepelin ºi Bleuler
care au stat o viaþã întreagã într-o instituþie a lor, Griesinger a migrat; a
fost un creier strãlucit, plin de idei, teoretic, o personalitate „fantezistonebunaticã“,
cam izolat însã; pe unde se ducea îºi expunea ideile, rareori
receptate, apoi se muta. A fost primul profesor la clinica Bürghölzi, în
Elveþia, precursor al lui Bleuler. Teoria lui Griesinger e cã toate bolile psihice
sunt boli neurologice, cerebrale, organice. Deci leagã psihiatria cu
neurologia – pânã în anii ’60 psihiatria germanã a fost unitã cu neurologia
(erau neuropsihiatri). Griesinger nu a adus delimitarea esenþialã formulatã
în colocviul din ’48, de la Bonneval, al lui H.Ey, când acesta a spus
„neurologia este disciplina tulburãrilor parþiale ale creierului, psihiatria e
disciplina tulburãrilor globale, adesea fãrã substrat dovedibil“.
Contemporan cu Griesinger este Kahlbaum, care a descris înaintea lui
Krepelin catatonia; de asemenea, Heckel, care a descris hebefrenia.
Numele cel mai important al secolului XIX rãmâne Krepelin. Om rece,
închis, rezervat, fãrã colaboratori apropiaþi, foarte sever, dedicat – un tip
bismarckian. A avut douã ambiþii – sã facã un sistem nosologic (care a ºi
rãmas) ºi sã facã un institut de psihiatrie (Institutul Krepelin – cel mai
cunoscut din lume). Krepelin a vrut sã facã institutul de psihiatrie în clinica
pe care o conducea, la München; dupã primul rãzboi mondial, datoritã
inflaþiei ºi marii dezorganizãri, nu reuºea sã termine clãdirea institutului.
Preºedintele Wilson, care-ºi asumase rolul unui pacificator mondial, a dat
dolarii necesari ºi Krepelin a terminat institutul în 1924, dupã care nu a mai
trãit decât doi ani. Ne-a lãsat în schimb sistemul nosologic krepelinian, bazat
pe doi piloni – demenþa precoce ºi psihoza maniaco-depresivã, cu douã
derivate – parafrenia ºi paranoia. Deci patru sateliþi ai psihiatriei. Demenþa
precoce a fost structuratã de Bleuler în schizofrenie, PMD în psihoza bipolarã,
parafrenia a fost izolatã ca entitate de cãtre francezi, iar paranoia e consideratã
tot ca entitate independentã, cu componentã psihogenã. Sunt modificãrile
postkrepeliniene ale sistemului iniþial. Krepelin a pus bazele concepþiei
clinico-nosologice ºi poate fi comparat cu Bach al psihiatriei.
De ºcoala ºi institutul lui Krepelin se leagã marile descoperiri ale
substratului demenþelor, prin câþiva anatomopatologi ºi psihiatri în acelaºi
timp. Aceºtia au fost Pick, Wernicke, Meynert, Ziehen ºi Alzheimer, care