Psihiatria 2004 - Dr. Marian Popa

Organogenii
251
În primele zile dupã naºtere ºi travaliu situaþia organicã e mai specialã,
ºi pot surveni confuzii mintale legate de hemoragii masive, infecþii, resturi
placentare. Confuzia se poate exprima prin obnubilare, stupoare, tulburãri
productive (halucinator-delirante), delirant vizuale, impulsiuni suicidare,
homicidare. Dacã aceasta se desfãºoarã în mediul clinic, riscul nu e foarte
mare, mai mare e acasã.
Legat de aceastã confuzie e ºi pruncuciderea. Expertiza trebuie sã
dovedeascã retrospectiv cã a fost un episod confuzional. Deºi unele au
motivaþiile lor sã scape de copil. Sunt ºi unele complezenþe (femeie singurã,
în context negativ) ºi actul, disperarea pot fi înþelese. Sau sunt femei
neglijente, singure, care adorm pe copil. Dacã asta se repetã la doi-trei copii,
se pun probleme de ordin social.
Psihoza de naºtere e încãrcatã, mai ales pentru anturaj, de grave
presimþiri: nu cumva e o nebunie, sau începutul ei, sau era nebunã ºi
naºterea a relevat-o? Deci prognosticul la confuziile din primele 10 zile
este rezervat. Majoritatea se remit sub tratament. Alãptarea se întrerupe,
spontan sau medicamentos (Bromocriptinã). Se îndepãrteazã copilul (la
bunici, creºã, leagãn), pentr u cã e în pericol.
La 50 – 70 % din femei poate fi descrisã o formã de tulburare depresivã postpartum
(„baby blues“) constând din fenomene tranzitorii, manifestate prin
dispoziþie depresivã, anxietate, concentrare dificilã, labilitate afectivã ºi
tulburãri ale somnului,care dispar de obicei fãrã tratament în douã sãptãmâni.
Depresia postpartum se diagnosticheazã dacã simptomele, încadrabile
în depresia majorã, dureazã mai mult de douã sãptãmâni. Depresia postpartum
are o incidenþã de pânã la 10% din toate femeile care au nãscut.
In perioada de alãptare, mai ales la primipare, tot în context ades
nefavorabil, irup fenomene psihotice, de tip depresiv, schizofreniform,
paranoid, mai rar maniacal. Trebuie verificate anumite etiologii ce pot da
tulburãri de acest tip: encefalitã, tulburãri autoimune, anomaliile endocrine
ºi electrolitice, mai ales hipercalcemia, ºi tulburãri septice. Aici suntem
în plinã psihiatrie. Prognosticul e foarte rezervat, însã nu în 100% ele fac
psihozele endogene cunoscute. Ne putem întâlni fie cu coincidenþa acestor
situaþii (psihoza ar fi debutat oricum ºi situaþia aceasta specialã doar a
favorizat declanºarea ei), sau sunt doar sindroame psihoorganice de tip
mai special care se remit fãrã urmãri. Din prudenþã însã se recomandã sã
nu mai aibã altã sarcinã, lucru cam neglijat la noi. E un fapt social foarte
grav sã laºi o psihoticã sã facã copii, pentru cã în primul rând nu-i poate
îngriji. Multe dintre ele ar pãrea cã þin la aceºti copii. De obicei însã sunt
femei reci, distante, care-ºi urãsc proprii copii (nu-i suportã când plâng, le
vine sã-i arunce, sã-i sugrume, „îmi vine sã ...“), cu tendinþe compulsive ºi
chiar impulsiuni – când actul e comis.