Psihiatria 2004 - Dr. Marian Popa

Psihicul patologic
235
poliþie, „eu am fãcut asta“ sau „eu am ºtiut asta ºi am ascuns“ chiar ºi dupã
20 de ani de la faptã). E deci o nevoie finalã de adevãr, pe care în mod
natural de obicei o escamoteazã. Adevãrul stã parcã în straturile noastre
adânci ºi parcã nu putem muri fãrã sã-l mãrturisim. Melancolia deci ne
aratã strãfundurile noastre omeneºti. depresivul e nebunul cel mai uman,
dã impresia unei suferinþe extreme. Trebuie sã-i dãm toatã atenþia pentru
cã oricând se poate omorî.
Psihoza paranoidã de involuþie. Spre deosebire de marea paranoia
(privilegiu al marilor personalitãþi), se desfãºoarã cu un delir de micã
amplitudine, ce se referã la o persecuþie foarte verosimilã, de bãtaie scurtã
(anturaj, vecini). Prima persecuþie e cã vecinii fac zgomot continuu contra
ta. Toate devin un delir de persecuþie. Se adaugã halucinaþiile auditive
insultãtoare (halucinaþiile proiecteazã ceea ce noi nu vrem, refulãm ºi
ascundem). Datoritã acestei persecuþii, apar mãsuri de apãrare, care sunt
ciudate (baricadãri, pune totul la uºã, astupã ferestrele etc.). Când ieºi afarã
îþi pui un lighean pe cap ºi atunci eºti adus la gardã (cel mai uºor de adus).
Atacul e de obicei fizic, mecanic, chimic, mult mai rar sindromul Kandinski-
Clerambault (raze, unde etc.).
Persecutorii lor sunt foarte verosimili, la fel ºi mobilurile lor sunt foarte
verosimile (îi deruteazã uºor pe poliþiºti). Ei scriu cereri în care atrag atenþia
asupra unei mulþimi de nereguli. Deºi sunt niºte oameni slabi, devin niºte
spaime sociale, reclamã foarte mult. Când personalitatea e mai bogatã,
bãtrânul face o paranoia de involuþie, în general o paranoia de grandoare,
sau politicã. Tema esenþialã e sã facã ei un guvern. Greu de diferenþiat
acest delir de real.
Poate face ºi parafrenie cu debut tardiv, adicã pe lângã grandoare, bunã
dispoziþie, existã ºi o bogaþie de halucinaþii vizuale ºi auditive, cu conþinut
de mare amplitudine, o poveste fantasticã, bogatã, poematicã.
Tablourile demenþiale. Organicitatea propriu-zisã dupã 45 de ani
înseamnã o deteriorare lentã. E ca o lampã ce-ºi diminuã lumina în mod
lent, de la 45 la 75-80 de ani. Dacã ar fi aºa, ar fi o involuþie armonioasã, tot
trebuie sã pleci într-un fel din lumea asta. În psihiatrie se poate petrece
accelerarea acestei deteriorãri, care dupã o acumulare cantitativã face un
salt calitativ care se numeºte demenþã, adicã o gravã pierdere a persoanei,
a datelor ei esenþiale. Se pierde esenþialul din persoanã, ceea ce se numeºte
sindrom axial, adicã se pierde inteligenþa. Pierderea e groaznicã.
Sunt patru demenþe: demenþa arterioscleroticã, demenþa senilã, demenþa
Pick, demenþa Alzheimer. Demenþa arterioscleroticã are evoluþie variabilã,
între 7 ºi 10 ani în medie ºi combinã tulburãri neurologice, accidente
vasculare cerebrale tranzitorii sau definitive cu o evoluþie ondulantã
psihicã, caracterizatã prin scãderea funcþiilor intelectuale, scãderea puterii
de concentrare, scãderea memoriei (mai ales a celei recente, a ultimelor