Psihiatria 2004 - Dr. Marian Popa

16 Aurel Romila – Psihiatria
De la Hippocrate pânã în secolul XIX, nosografia existã, dar e o nosografie
primitivã, plinã de generalitãþi ºi cu sensuri care s-au schimbat. De exemplu
noþiunea de nevrozã, sub a cãrei etichetã în secolul XVIII sunt introduse o
serie de boli neurologice ºi, probabil, o mulþime de tulburãri psihiatrice.
Psihiatria modernã începe cu Ph. Pinel, prin curajul dovedit de el ºi
de sora ºefã Pussin de a scoate, la spitalul Bicêtre, 30 de bolnavi periculoºi
din cãtuºe. Este un mare progres în psihiatrie, pentru cã e de fapt începutul
unei psihiatrii morale; omul nu mai e considerat un animal periculos.
Pinel recomandã sã se stea de vorbã cu bolnavul, ceea ce scade din agitaþie,
din agresivitate. Lucru perfect actual, de altfel. Dupã milenii de temeri
superstiþioase faþã de nebuni, de agitaþi, se ajunge la ideea cã prin discuþia
aceasta poate fi influenþat. E o contribuþie valabilã ºi astãzi – întotdeauna
încercãm sã stãm de vorbã cu bolnavul chiar dacã pãstrãm uneori oarecare
distanþã.
Aceastã indicaþie a fost rezolvatã mai târziu de Freud astfel – nu stai de
vorbã cu bolnavul de la pat la pat, ci aºezându-l pe un scaun în faþa ta.
Deci nu ca la miting sau sindicat, ci sã-l laºi sã vorbeascã el singur.
Deci schimbarea faþã de psihiatria medievalã ºi a renaºterii este direcþia
moralã, ce s-a dezvoltat în decursul sec. XIX, a dat faliment la sfârºitul
acestuia ºi a recâºtigat apoi în importanþã nu numai prin psihanalizã, ci ºi
prin introducerea psihotropelor, prin care avem garanþia cã bolnavul s-a
liniºtit ºi avem cu cine sta de vorbã. În prezent avem din nou nevoie de
psihiatrie moralã, care s-o completeze pe cea chimioterapeuticã.
Pinel a avut un elev de geniu, Esquirol, poate mai strãlucit ca el. Pinel a
trecut de la Bicêtre – o adevãratã nenorocire, un fel de depozit al poliþiei –
la Salpetrière, unde a ºi sfârºit dupã vreo 40 de ani. Esquirol a învãþat la
Salpetrière ºi a trecut la azilul Charenton, situat la periferia Parisului,
aproape de Jardin de Plantes. Contribuþia lui la nosologie e mai mare ca a
lui Pinel. Lui îi aparþin acele cuvinte devenite celebre prin care fãcea
diferenþa dintre un oligofren ºi un dement – dementul e un om bogat care
a sãrãcit, oligofrenul a fost sãrac dintotdeauna. Sau dementul a fost ºi nu
mai este, debilul n-a fost ºi nu este.
În nosografia lui, bolile mintale se împart în patru grupe – demenþa, idioþia,
mania ºi monomania, ceea ce, prin introducerea ultimei grupe, e extraordinar.
Deci, la începutul sec.XIX, el face diferenþa dintre o flacãrã, o mare pasiune –
mania, faþã de monomanie, care aduce ideea fixului, a unei îngustãri, care e
paranoia. Deci vede diferenþa între risipa, incendiul organizat al maniei ºi
abuziva, extraordinara îngustare a paranoicului. Întregul secol XIX a resimþit
influenþa lui. A fost un mare didact. Bazele nosografiei nu le pune propriuzis
Pinel (mai degrabã bazele terapiei), ci Esquirol.