Psihiatria 2004 - Dr. Marian Popa

Psihicul patologic
231
cã va muri pe strada, în timpul actului sexual) deci tot ce încearcã o face cu
frica cã va fi trãsnit de aceasta ºi toþi îi fac aceastã „psihoterapie“: „nu mai
mânca cã o sã rãmâi ca ãla cu gura strâmbã sau o sã mori în somn“. În privinþa
asta toþi care trateazã pe hipertensivii bãtrâni îi sperie – „stai la pat“. Existã
o mare deosebire între aceºtia ºi majoritatea care sunt cu ASC.
Tabloul psihopatoid în ASC este neurasteniform, cenestopat,
hipocondriac, anxios-depresiv ºi ceea ce este esenþial este sociopatic; se
produce o cotiturã radicalã la aceºti bãtrâni. Devin egoiºti, nu mai vor sã
se ocupe de proprii nepoþi, copii, desigur pãstrând proporþiile ca aceºti
copii sã nu fie ei înºiºi niºte sociopaþi care vor în mod parazitar sã-ºi
prelungeascã dependenþa, sã le ia tot bãtrânilor. Aceºti bãtrâni cu ASC îºi
lasã proprii copii cu serviciu ºi care nu pot sã vadã de copii fiindcã ei îºi
schimbã caracterul. Vând, se separã ºi asta la sfatul celor care le bagã în
cap cã vor trãi fericiþi dacã au garsoniera lor ºi îi apucã o disperare a
cãlãtoriilor, cã aºa ºtiu ei cã fac „americanii“. De unde erau oameni modeºti,
stau sã se coafeze, îºi fac toalete, tot felul de relaþii; se descriau altãdatã în
involuþie aventuri demenþiale ale moºulicilor care se iau de adolescente;
nu mai sunt asemenea chestiuni acum, problemele sunt psihopatoide: îi
apucã divorþul, cãsãtoriile, „combinaþiile de cimitir“, adicã participând la
toate parastasele, înmormântãrile ºi trãind un fel de satisfacþie idioatã cã
ei rezistã peste toþi care se duc, nu mai þin cont de bunul-simþ, ei au o
filosofie a lor, ei au greºit pânã acum fiindcã doctorul a spus cã are congrese,
cercetari ºtiinþifice ºi nu se ocupã de copii – „ºi nouã ne ridicã tensiunea aceºti
copii ºi nu ne mai ocupãm de ei“.
Aspectele sociale care le descriu se înmulþesc ºi devin alarmante; ele nu
sunt aspectele de izolare demenþialã, de dependenþã care trebuiesc descrise
la un alt capitol ci sunt aspecte de surprinzãtoare independenþã de valorile
morale, de frumuseþea unei familii.
Aceeaºi necruþare o sã o simþiþi dacã o sã aveþi conflicte judiciare cu
bãtrânii; devin intransigenþi, intoleranþi ºi pot juca povestea victimei. La
involuþie trebuie precizat cã deranjeazã extraordinar acuzele aduse
generaþii-lor mai tinere. Hotãrât cã adolescenþii au particularitãþi ºi ºtiþi în
ce culori sumbre pot fi descriºi; totuºi nu se poate acredita ideea bãtrânilor
cã lumea e pe ducã ºi cã fãrã ei e o catastrofã – „cã dacã a murit ºi X de la
Academie, pe linie de culturã... ultimul care mai era pe linie de culturã era Cãlinescu,
ºi dacã a murit ºi el...“. Deci acrediteazã niºte idei paseiste de întoarcere la
trecut, sumbre, pesimiste.
(Am o schemã în care vroiam sã arãt cum se împletesc cei doi factori de
motivaþie, adicã în explicarea unui comportament al persoanei avem de
fapt doi factori de motivaþie: ei nu sunt egali în toate perioadele de viaþã;
cu roºu este factorul afectiv, cu albastru este factorul de cunoaºtere raþionalã.
Pânã la adult, în copilarie ºi adolescenþã contrastul între afectiv ºi raþional