Psihiatria 2004 - Dr. Marian Popa

230 Aurel Romila – Psihiatria
Psihopatizãrile din PG tratat. Foarte rare azi. Rãmân cu o discretã
dizartrie, râde cam uºor ºi familia este foarte atentã sã nu-ºi vândã maºina
pe cât nu face, sã nu facã acte ºi combinaþii din care sã iasã încurcãturi.
Deci undeva PG vindecat trebuie sã þinã în alertã tutela familiei. Se poate
spune cã nici el nu revine, ca ºi în cazul schizofreniei, la stadiul de restitutio
ad integrum, cu toate medicamentele folosite azi. În al doilea rând,
caracteristic în PG este frica familiei de recãdere în nebunia definitivã din
care nu se mai poate scoate, deci reacþia obsesivo-fobicã a întregii familii.
Psihopatizarea din involuþie. Este de douã feluri: a celui care nu vrea
sã iasã la pensie deºi îi lipseºte numai „oliþa“; el spune „este cabinetul meu
ºi nu vreau sã plec“. Chiar dacã face greºeli cu reþete, cu diagnosticuri, nu
poate sã fie convins, îþi spune cine este ºi refuzã: „am doctorat la Sorbona iar
dta eºti un simplu activist care îþi închipui cã eºti cine ºtie ce“. Deci prima
problemã este a omului care se crede indispensabil pe viaþã, deºi este minat
organic pentru cã este un blazat, nu mai poate sã scrie, nu mai are rãbdare,
nu mai poate sã stea de vorbã cu nimeni, încurcã toate, stricã dispoziþia la
toþi ºi toþi fac cu mâna ºi spun „este bãtrân, lasã-l“ dar el nu se lasã. Sunt
factori perturbatori de sãnãtate mintalã ºi servicii fine; în psihiatrie unde
sunt toate amestecate nu se simte dacã eºti psihopatoid sau psihopat, mai
rãmâne sã se simtã dacã ºtii cum te cheamã, deci toleranþa este maximã. În
servicii foarte fine, cu departamente largi, cu mii de subordonaþi, cu decizii
excepþionale – aici psihopatoidul de involuþie este foarte periculos.
În domeniile fine aceºtia ies numai cu un mare scandal afarã, în situaþii
penibile. Deci este o artã a normalului de a se retrage la timp, care nu
trebuie sã fie într-un decalaj prea mare cu factorul lui organic. Orice om
trebuie sã-ºi dea seama când nu mai þine minte, anumite probleme grave
încep dupã 40 de ani ºi de aceea agenda nu trebuie sã lipseascã, sunt lucruri
care încep destul de devreme ºi noi trebuie sã fim obiectivi ºi sã ne dãm
seama când acest nivel nu ne poate pune în situaþii critice. Nevoia de a ne
þine o familie, un standard ne duce la asemenea încurcãturi.
A doua psihopatizare care este cu mult mai frecventã este a celor care s-au
retras ºi nu se pot adapta sau se adapteazã în funcþii care sunt, care continuã
vechea lor glorie, adicã: foºtii militari vor fi preºedinþi la bloc, fiindca ei se
pricep ºi la statisticã, continuã sã creadã cã sunt ce au fost, pot sã-i ameninþe
pe alþii, pot face reacþii paranoiace. Sunt o mulþime de conflicte cu
„moºulicii“, cu anumiþi moºulici; sunt unii de mare utilitate pentru blocuri
dar sunt ºi unii care ne dau de lucru; dacã ajung la stadiul de terorizare ºi
ºtiu cine au fost, mai nimeni, se bagã fiindcã ºtiu cã au o relaþie ºi îºi continuã
stadiul de psihopatizare. Existã o deosebire care cred cã se poate sesiza
între modul relativ armonios de a se stinge a celui senil, este o diminuare
imperceptibilã a lumînãrii, faþã de psihopatoidul hipertensiv în care se
amestecã sindromul obsesivo-fobic (frica de accident, de infarct, de AVC –