Psihiatria 2004 - Dr. Marian Popa

Psihicul patologic
229
altã datã. Devine ºi el un chiulangiu fãrã sã îºi mai facã scrupule, se înrãieºte,
se acreºte ºi nu mai este omul care îl ºtii. Are formula „trãiesc în scârbã“. Se
poate trãi ºi în scârbã cu tot ce pânã acum respecta. Din asta derivã ºi asocierea
lui cu partea rea a colectivului ºi nu mai se poate conta pe el. Parca vrea sã
arate cã „voi vreþi sã scãpaþi de mine“, fiindcã dacã sistematic tulburã un
colectiv, atunci acesta preferã sã plãteascã o pensie decât sã continuie aºa.
Psihopatizarea în neurastenie. Meritã cea mai bunã identificare fiind
o boalã socialã. Ei trebuie separaþi de cei care au avut ºansa sã nu revinã în
aceºti trei ani; sunt ca o boalã contagioasã, sunt persoanele care întorc pe
dos programele la sanatoriu, sunt cei care noi spunem cã facem la ora 11
psihoterapie ºi ne fac ei o psihoterapie de la 3 în sus, mai multe ore ºi
întorc pe dos toatã intenþia noastrã. Aº propune pentru psihopatizãrile în
neurastenie (fiindcã acestea devin din ce în ce mai frecvente) considerarea
lor în regim psihopatic clar, adicã îndreptare forþatã cãtre muncã,
rãspundere ºi procedee de ergoterapie autoritarã. Fiindcã ei nu mai suferã,
cum era neurastenicul care te înduioºeazã prin povestea lui, ci el pierde
simpatia umanã ºi îl observi cum denigreazã sistematic absolut totul. Nu
mai spun câtã „baºcalie“, câte glume poate face de procedeele,
medicamentele ºi tot ce face psihiatrul pentru neurastenic.
Psihopatoidul din nevroza obsesivo-fobicã. Aici psihopatizarea este
tardivã, odata cu involuþia ºi este una din cele mai tardive psihopatizãri.
Adicã sunt ultimii care renunþã la „nostalgia normalului“. Ei vor sã
redevinã, sã devinã ºi aºteaptã un nou medicament ºi altul ºi toate
programele terapeutice. Sunt singurii pe care ne facem catamnezele, studiile
pe ani de zile, deci sunt singurii oameni fideli, care se explicã, sunt de bunsimþ,
nu ne reclamã ºi în care avem modelul de oameni de recunoºtinþã,
deci de „oameni“ pe scurt, fiindcã în imensa lor anxietate ºi problematicã
valoarea medicului nu se pierde.
Psihopatoidul în nevroza istericã. În contrast cu cea de mai sus,
psihopatizarea se produce mai rapid, încep ºantajurile; el ºi-a modificat
cadoul (din Havana-Club a trecut la altceva), vrea gradul doi sau altceva,
simþi de cum intrã ºi vorbeºte cã are alte pretenþii. Acest fapt nu meritã sã
fie descris prea în concret.
Psihopatizarea istericului este chiar periculoasã pentru soarta medicului,
fiindcã medicul vrând sã menþinã statutul de relaþie obiºnuitã – istericul
se supãrã pe el, îl denigreazã, reclamã, schimbã, exact cu aceeaºi falsã
afecþiune cu care prima datã l-a iubit prea public ºi prea vede toatã lumea
cum vine el sau ea, prea bine îmbrãcaþi, prea intimi cu noi, ne deranjeazã
continuu. Când vede cã nu mai merge cu medicul, are relaþia cu cadrul
mediu aranjatã, cu familia medicului, încercând orice punte omeneascã ca
sã-ºi ducã la bun sfârºit planul de evaziune, de pensie. Sunt cazurile cele
mai grele din punct de vedere formal de rezolvat.