Psihiatria 2004 - Dr. Marian Popa

224 Aurel Romila – Psihiatria
amnezie antero-retrogradã masivã ºi judecata practic nulã, în care este
pierdutã ºi faþadã) ºi demenþa de tip Alzheimer (care pe lîngã sindromul
psihopatologic demenþial adaugã ºi sindromul neurologic instrumental
de afazie, agnozie, apraxie). Sindromul demenþial necesitã supraveghere
definitivã în familie sau în cãmin spital.
Sindromul oligofren sau de nedezvoltare este de trei grade: cel mai uºor
este intelectul limitã ºi debilitatea mintalã, în care subiectul din ºcoala
obiºnuitã sau specialã reuºeºte sã se integreze la periferia societãþii sau a
profesiilor, reuºeºte sã-ºi facã familie, sã aibã copii. Este semidependent ºi
sugestibil la antisocialitãþi minore. Imbecilul nu poate fi ºcolarizat, are o
dezvoltare psihicã de pânã în ºapte ani, nu ºtie ºi nu poate munci, este þinut
în familie în totalã dependenþã. Idiotul e o nedezvoltare cu o vârstã mintalã
de pânã la trei ani, cu un limbaj minim, nu se autoîngrijeºte, nu poate
comunica, e greu de þinut în familie ºi e internat în camine-spital speciale.
Schematic, oligofrenul e hipocognitiv ºi oarecum hiperafectiv, menþiune
care ajutã la diagnsoticul diferenþial cu schizofrenia, care e hipoafectivã ºi
discognitivã.
Stãrile psihopatoide (personalitate organicã)
Stãrile psihopatoide sau psihopatia secundarã, sau psihopatizãrile, sunt
regresiuni secundare dupã ce persoana a ajuns adultã, adicã s-a format, în
timp ce psihopatiile primare sunt nedezvoltãri ca ºi oligofrenia. Stãrile
psihopatoide propriu-zise apar la oameni care au fost normali ºi din
anumite motive încep sã nu mai fie; cei care nu au fost normali rãmân cu
diagnosticul de psihopaþi. De exemplu un psihopat care va consuma cronic
alcool nu va fi diagnosticat ca stare psihopatoidã. Dacã a fost psihopat se
agraveazã, se decompenseazã prin alcool.
În istoricul acestei noþiuni a existat tendinþa ca prin stare psihopatoidã
sã se înþeleagã de fapt biotipul; adicã se numea psihopat cel congenital ºi
cel care avea precis în biografie un traumatism sau o encefalitã se numea
psihopatoid. Confuzia aceasta a durat mult timp.
Stãrile psihopatoide pot fi clasificate în sens etiopatogenic. În principal
ele survin dupã afecþiuni care afecteazã organic creierul. Acestea sunt
traumatismele craniocerebrale (cele mai frecvente), factori toxici (cel mai
frecvent este alcoolul), meningoencefalitele (mai rare ca în adolescenþã ºi
la copii), involuþia (ca proces organic cerebral – prin ASC, hipertensiune,
senilizare), debuturile psihopatice din psihozele majore (schizofrenie,
psihoza maniaco-depresivã, paranoia, parafrenia) sau în remisiunea dupã
acestea (fie interprocesual, fie postprocesual – cel mai frecvent în
schizofrenie, deoarece în PMD prin definiþie interprocesual ar trebui sã fie
restitutio ad integrum), în cronicizãrile nevrozelor (neurastenia, nevroza
obsesivo-fobicã, nevroza istericã).