Psihiatria 2004 - Dr. Marian Popa

Psihicul patologic
223
atitudini se menþine ºi astãzi deºi terapeutica a ameliorat soarta acestor
sindroame. Se pune chiar problema resocializãrii, adicã a reintegrãrii în
comunitate, pentru cã de fapt adevãrata antisocialitate e întreþinutã de
psihopaþi, nu de psihotici (dovadã – statisticile epidemiologice). Jaspers a
vorbit de proces în psihozã, în contrast cu reacþia conflictualã în nevroze
ºi a dedus cã sindromul psihotic e prin definiþie endogen dacã este
ininteligibil ºi e reactiv dacã este inteligibil, distincþie de mare valoare
prognosticã, printre foarte puþinele pe care ni le-a dat psihopatologia.
Expresia sindromului psihotic se poate face prin aproape întreaga scarã
de sindroame de la patologia acutã, de la exaltare la confuzie, dedublare,
persecuþie. Conteazã totuºi sindromul persistent, dominant ºi caracteristic
pentru entitate, cum ar fi disociativul sau delirul primar (simptome de
rang I – Schneider) pentru schizofrenie sau sindromul depresiv pentru
melancolie, sindromul de exaltare pentru manie, sindromul de persecuþie
interpretativ pentru paranoia etc. Sindromul psihotic reactiv conþine un
conflict real. Sindromul psihotic de naturã istericã se întîlneºte în anumite
împrejurãri (de aceea se ºi numesc psihoze de detenþie).
Sindromul psihopatic, nevrotic ºi psihotic pot avea o situare sturcturalã
în conºtiinþã dedesubtul nromalului sau deasupra normalului. De exemplu,
psihopaþii tari sunt deasupra, pe când cei slabi sunt dedesubt. La fel,
expresia nevroticã la cei tari este deosebitã de cea a celor slabi. Iar psihozele
slabe acvcenuteazã persecuþia ºi depresia, în timp ce la cei tari accentueazã
dominaþia, sau chiar creativitatea (parafrenia imaginativã, la creatori).
Sindromul deteriorativ se caracterizeazã printr-un declin intelectual.
Se numeºte ºi sindrom axial (Hoche) pentru cã scad performanþele de
atenþie, percepþie, memorie, imaginaþie, judecatã, scade capacitatea de control
afectiv, creºte impulsivitatea, irascibilitatea, scade în general nivelul
social, capacitatea de luptã ºi prefigureazã sindromul demenþial. Procesul
de deteriorare este în general lung, de zeci de ani. Substratul este organic,
deci este un sindrom psihoorganic cronic, posttraumatic, cel mai adesea
alcoolic, involutiv.
Sindromul demenþial reprezintã deteriorarea extremã a persoanei, o
coborîre în sindromul axial cãtre limita de jos, adicã se coboarã de la
inteligenþã la absurd, la animalizare. Tabloul poate fi agravat ºi accelerat
în evoluþie de episoade acute. Toate cãile deteriorative se varsã în marele
fluviu demenþial al bolii Alzheimer, de aceea acest diagnostic pare uneori
excesiv, abuziv, înainte de apariþia fenomenelor neurologice (AAA). S-a
ajuns sã se vorbeascã de un pre-Alzheimer, pe un examen clinic de
psihologie, etc.
El evolueazã sub trei tipuri principale: sindromul demenþial parþial din
A.S.C. (în care demenþa propriu-zisã este mascatã de o faþadã ºi de un
nivel fluctuant), demenþa globalã de tip senil (care este mai profundã, cu