Psihiatria 2004 - Dr. Marian Popa

Psihicul patologic
221
e permis“, o corupþie pînã la a pune într-o situaþie penibilã pe normali
care, rãmânând în limite obiºnuite, nu ajung la aceeaºi prosperitate.
Sindromul rezultã atît dintr-o anomalie temperamentalã, biotipicã cît ºi
printr-o anomalie cîºtigatã, printr-un deficit de educaþie de tip sociopatic.
ªcoala americanã care este foarte tolerantã cu particularitãþile individuale
rezervã noþiunea de psihopat numai la acei anormali care îºi probeazã
diagnosticul prin acte imorale repetate.
Pentru a evita o etichetare exageratã, diagnosticul e preferabil sã fie
pus dupã o examinare biograficã cît mai extinsa ºi, pe cît posibil, indiscutabil
asupra actelor savîrºite. De fapt punctul de vedere actual coincide ºi cu cel
american ºi cu anetopatia lui Pritchard (1838). Deci psihopatul are un stil,
un pattern, un model pervasiv, cu mici variaþii de-a lungul existenþei ºi îºi
repetã malignitatea în alte acte compulsive, oarecum marcate de destin.
Este foarte probabil ca nepotrivirile de caracter din dosarele de divorþ ca ºi
„greºelile de tinereþe“ cu consecinþe penale sînt legate de voinþe centrate
sub-etic. Puterea moderatoare a grupului sau a instituþiilor de constrîngere
e iluzorie la adultul psihopat. De aceea tipurile agresive sînt o calamitate
pentru orice comunitate.
Sindromul nevrotic se caracterizeazã printr-un conflict interior
nerezolvat care determinã suferinþã psihicã ºi corporalã. Este adesea mascat
ºi suportã toate explorãrile inutile. Formeazã peste 50 % din consultaþiile
de interne, de endocrinologie etc. Trec prin toate ipostazele neurologice ºi
chiar neurochirurgicale. Se cronicizeazã, se invalideazã, se pot decompensa
psihotic ºi constituie o clasã de nefericire greu de satisfãcut pe termen lung,
prin procedeele actuale. De aceea fac ºi obiectul a ceea ce se cheamã
„medicina alternativã“ ºi sînt supuºi la toate procedeele care „fac minuni“.
În esenþã este o slãbire a eu-lui, o neîncredere în propriile forþe, o
descurajare, o umilire, o sforþare, un fel de agãþare de existenþã, de
menþinerea situaþiei sociale, a familiei, o implorare a compasiunii, adesea
o victimizare de cãtre partenerii psihopaþi.
Au o semiologie polimorfã ºi labilã ºi de îndatã ce este combãtut un
simptom, fondul anxios gãseºte altã ieºire. S-a vorbit în mod exagerat de
cãtre Heidegger cã angoasa ar fi o trãsãturã a omului modern ºi o putem
admite însã, în timp ce la omul normal este toleratã ºi sublimatã în ceva
creator, la nevrotic suferinþa e blamatã ºi greveazã sistemul de psihiatrie
în aºa mãsurã încît acesta nu se mai poate ocupa de patologia majorã. Deci
sindromul nu este mai grav decît cel psihotic. Deci cu el se pot comite mai
multe greºeli: este substituit de sindromul psihopatic iar el substituie
sindromul psihotic. Furnizeazã false diagnostice de interne, chiar operaþii
inutile ºi determinã reacþia paradoxalã cînd autoritatea se exaspereazã ºi-i
considerã simulanþi. Este descris în cadrul psihogeniilor ºi considerat în
primele 6 luni de desfãºurare o reacþie la stres, între 6 luni ºi 3 ani nevrozã