Psihiatria 2004 - Dr. Marian Popa

220 Aurel Romila – Psihiatria
Sindromul de epuizare, întîlnit în neurastenie dar ºi în toate sindroamele
astenice, se caracterizeazã printr-o senzaþie de copleºire fizicã, de nevoie
de liniºte ºi repaos, cu senzaþii neplãcute în corp.
Sindromul de enervare (supãrare) este un sindrom provocat de o
contrarietate care indispune ºi care stricã performanþele ulterioare. Persistã
deºi subiectul ar vrea sã-l minimalizeze. Este frecvent întâlnit în crizele
psihopatice, dupã care bolnavul îºi manifestã regretul.
Sindromologia personalitãþii
Sindromologia personalitãþii se exprimã prin denivelãri sau regresiuni
de duratã, deci au o expresie care apare evidentã la o analizã
longitudinalã a persoanei. Dacã implicã scãderea inteligenþei se vorbeºte
de un sindrom axial (Hoche). Este patologia cronicã care de-a lungul vieþii
bolnavului constituie un fond, adesea negativ, pe care pot aparea
sindroamele din patologia acutã. Ele dispar ºi continuã fondul.
Scala personalitãþii e prezentatã invers decît cea a conºtiinþei, adicã de
la treapta superioarã spre cele inferioare.
Sunt cinci trepte de destructurare a personalitãþii:
1.sindromul psihopatic;
2.sindromul nevrotic;
3.sindromul psihotic;
4.sindromul de deteriorare psihopatoid;
5.sindromul demenþial ºi oligofren.
Sindromul psihopatic se caracterizeazã prin aptitudini intelectuale
suficiente, integrate însã într-un caracter dizarmonic. Dizarmonia este datã
în fiecare tip de psihopatie de o anumitã trãsãturã de caracter; de pildã, în
psihopatia paranoiacã supraevaluarea propriului eu cu subevaluarea
celorlalþi, dificultatea de comunicare la schizoizi, aderenþa ºi impulsivitatea
la epileptoid, demonstrativitatea la isteric, agresiunea la antisocial,
instabilitatea la borderline, dependenþa de alþii la dependent,
insuportabilitatea implicãrii la evitant, frica de anumite situaþii la fobic ºi
duplicitatea la pasiv-agresiv. Aceste trãsãturi dominante nu pot fi stãpînite,
nu pot fi moderate.
Aceste trãsãturi, pe lîngã suferinþa pe care o impun, fac rãu celorlalþi
(K.Schneider). Numãrul unor asemenea cazuri este necunoscut; conflictele
pe care le provoacã sînt numeroase ºi ajung la un contact cu psihiatria cînd
e vorba de expertize. Au discernãmîntul pãstrat dar pot forþa situaþia prin
internãri cu sindroame factice, aºa cã adeseori apar sub alte diagnostice
cum sînt sindroamele nevrotice, complicaþiile toxicofile. O parte se pot
decompensa psihotic cum ar fi schizoizii, distimicii. Dacã pînã la proba
contrarie ei trec drept normali, determinã totuºi o poluare, un fel de „totul