Psihiatria 2004 - Dr. Marian Popa

Psihicul patologic
219
Sindromul de depersonalizare trebuie înþeles în douã sensuri. Un sens
strict, în care bolnavul îºi percepe o modificare fizicã sau psihicã a propriei
persoane ºi care se coreleazã sau nu cu un sindrom concomitent de
derealizare; se întîlneºte în debutul de schizofrenie, în psihastenie, în isterie
ºi chiar în neurastenie (C.ªtefãnescu-Parhon). Al doilea sens e cu mult mai
important pentru cã este denumit de obicei „sindromul de persecuþie“ care
însã fenomenologic, dupã H.Ey, e o depersonalizare. Clasicii nu fãceau
însã aceastã interpretare. Este deci un sindrom nehalucinator, un sindrom
interpretativ. Nu este o tulburare de percepþie ci o tulburare de gîndire
ºi este trãitã ca un obstacol în dezvoltarea eu-lui. Obstacolul se numeºte
„duºman, duºmani, reþea, complot, urmãrire“ etc. Nu este „influenþa“ din
sindromul Kandinski-Clerambault, ci sînt mecanisme verosimile, de aici
frecvenþa cu care se produce contaminarea (folie à deux, folie multiple,
etc). Este caracteristica paranoiei, parafrenia fiind mai jos situatã pe scara
sindromologicã. Din acelaºi motiv bolnavii par normali ºi pot disimula
boala cînd au interesul, de exemplu în expertize. Laicii ºi neprofesionºtii îi
considerã cel mult simulanþi ºi adesea îi socot victime pentru care au
compasiune. Ei declanºeazã foarte multe denunþuri ºi anchete care accidental
dau peste alte fapte care complicã interpretarea.
Sindromul depresiv este sindromul în care diminuarea forþelor
psihicului e resimþitã ca o durere moralã, ca o pierdere a sensului, a puterii
de a merge mai departe. Este cel mai neplãcut autosentiment care duce la
autoînvinovãþire ºi la concluzia ºi sãvîrºirea suicidului. I se descriu douã
niveluri: unul mai uºor, cu conºtiinþa fenomenului nevrotic ºi un sindrom
depresiv delirant, psihotic, melancolic, cu mare pericol de suicid.
Sindromul de exaltare aparþine excitaþiei maniacale dar în forme mai
uºoare hipomaniei ºi chiar exuberanþei hipertime sau afectãrii pitiatice.
Într-o scalã a sindroamelor, acesta nu este ca toate de pânã acum un sindrom
de conºtiiinþã subnormalã ci de conºtiinþã supranormalã, pentru cã funcþiile
ºi aptitudinile sunt exacerbate. Este o stare de bine interior care nu mai
þine cont cã plouã sau cã sînt obstacole. Este momentul lui, poate chiar
nunta lui, cînd este în stare sã treacã peste toate contradicþiile. Se întîlneºte
în prima fazã din beþia acutã, din toxicomanii uºoare, euforizante, dupã
succese deosebite. Se produce o accelerare a trãirilor ºi o superficializare, o
exaltare a vieþii, a libido-ului. De aici caracterul moriatic, obrãznicia, violul.
Sindromul de creºtere a emotivitãþii (tracul) scade performanþele în
momente cheie (examene, spectacole, întîlniri importante) mai ales la
subiecþii emotivi, deci care îºi controleazã mai greu afectivitatea (pitiaticii,
complexaþii, etc).
Sindromul de panicã se întîlneºte în crize nocturne sau diurne. Este
resimþit ca un pericol vital, cu manifestãri vegetative puternice (sufocãri,
palpitaþii, transpiraþii, tulburare de conºtienþã) ºi reprezintã una din
entitãþile mai recent descrise în cadrul tulburãrii anxioase.