Psihiatria 2004 - Dr. Marian Popa

Psihicul patologic
217
Oneiroidul, adicã asemãnãtor visului, nu este oniricul care ignorã realitatea.
La acest nivel realitatea este perceputã la nivel senzorial însã bolnavul îi
dã o interpretare de poveste sau de film, nu de groazã ca în oniric ci de
procesiune adesea grandioasã, oricum un scenariu de film. A fost descrisã
de Meyer-Gross în 1924 ca formã de schizofrenie (el numind-o
oneiroidofrenie). Ulterior a fost observat ºi ca stadiu de tranziþie ºi nu numai
în schizofrenie ci ºi în patologia organicã sau isterie. In descrierea standard,
bolnavul zace la pat cu ochii deschiºi, dã impresia cã e treaz ºi cã
percepe realitatea înconjurãtoare dar nu comunicã. El e prins, e
„hipnotizat“, e iluzionat magic de visul la care asistã. De aici rezultã cã
bolnavul nu halucineazã ci el are o falsã recunoaºtere continuã, o iluzionare
sistematicã, percepe delirant ºi este foarte vecin, deºi nu trebuie confundat,
cu delirul primar. Oneiroidul aparþine patologiei acute, dureazã ore sau
zile ºi dupã desfaºurarea episodului îl povesteºte ca pe o poveste minunatã
care l-a fascinat. În delirul primar percepþia, dispoziþia ºi intuiþia delirantã
care-l compun formeazã trãiri persecutorii, cel mai adesea de influenþã
exterioarã. Aceasta este distincþia faþã de patologia oneiroidã, atribuitã de
obicei patologiei confuzionale exogene organice, de exemplu în
toxicomanii. Toxicomanul face onirism în abstinenþã ºi face oneiroidie
agreabilã cînd îºi administreazã substanþele. Dar ºi acum este periculos,
pentru cã dacã încerci sã comunici cu el, se supãrã cã i-ai întrerupt cãlãtoria.
Sindromul crepuscular are caracteristica începutului ºi sfîrºitului brusc,
deci semneazã paroxismul epileptic. Este o echivalenþã epilepticã ºi se
întîlneºte la epilepticii manifeºti sau la cei latenþi revelaþi de o beþie
patologicã. A doua caracteristicã e cã trãirea nu este la fel de sistematicã
cum este în oneiroid, e mai dezorganizaãa, mai fluctuantã ca nivel, putându-se
intrica cu halucinaþii vizuale, deci se amestecã ºi cu nivelul oniric; de aici
ºi explicaþia amneziei parþiale reale. O altã caracteristicã este repetitivitatea
identicã la acelaºi bolnav. Apoi violenþa este absurdã, fãrã sens; se înþelege
cã aici nu poate fi inclus un alcoolic care furã cauciucuri ºi pe urmã susþine
cã e beþie patologicã.
Sindroamele amenþial, oniric, oneiroid ºi crepuscular aparþin
sindromului confuzional clasic. H.Ey a descris ºi urmãtoarele sindroame
supraetajate pe care clinica obiºnuia sã le descrie în patologia cronicã dar
care erau de fapt episoade acute.
Sindromul de dedublare cuprinde sindromul halucinator, deliranthalucinator,
sindromul paranoid, sindromul de automatism mental
Kandinski-Clerambault, halucinoza Wernicke, delirul primar. Dacã în
nivelurile inferioare realitatea era ignoratã sau malformatã, odatã cu
dedublarea realitatea este luatã în considerare, este perceputã dar în paralel
coexistã ºi o trãire delirant-halucinatorie, de obicei auditivã. Este faimosul
fenomen al „vocilor“. La acest nivel bolnavul pare treaz ºi poate dialoga