Psihiatria 2004 - Dr. Marian Popa

214 Aurel Romila – Psihiatria
ei de automatism ºi inconºtienþã; în general locul cãderii, îmbrãcãmintea
aratã o oarecare pudoare, nu pasivitate; e declanºat psihogen (la primele
trei nu putem zice cã ar fi efectul unei supãrãri, de la o ceartã etc.).
– amenþia (starea amentivã); conºtiinþa scade sub nivelul stuporului,
se poate întâlni înainte de a intra în comã; e un nivel foarte jos al conºtiinþei.
Bolnavul bolboroseºte cuvinte adesea ininteligibile, poate doar cele foarte
elementare sã fie de înþeles sau nici atât. Nu putem zice cã e în comã pentru
cã vorbeºte. Privirea e total rãtãcitã, comunicarea imposibilã, inexistentã.
A fost descris mai ales la copii în bolile infecþioase grave.
– coma; nu aparþine psihiatriei, dar trebuie recunoscutã; se trimite la ATI.
Tulburãri calitative
Reprezintã invazia conºtienþei normale, în proporþii variabile, de cãtre
inconºtient în starea de veghe. Dacã invazia este totalã, tulburarea se
numeºte sindrom oniric (sau delirium; sau confuzie mintalã propriu-zisã).
E o situaþie proprie de obicei stãrilor psiho-organice acute: toxice
(ex.delirium tremens la alcoolici), infecþioase (ex.meningo-encefalitã,
traumatisme cranio-cerebrale). Bolnavul nu doarme, dar e ca ºi cum ar
dormi cu ochii deschiºi, nemaiþinând cont de reperele realitãþii, el fiind
animat de visul lui. Bolnavul halucineazã predominant vizual, mai rar
având ºi halucinaþii auditive. Pentru cã e un delirium cu halucinaþii,
bolnavul e agitat conform acestei imagistici, e alergat, se luptã cu obstacolele
imaginare. Deci onirismul pune în pericol viaþa bolnavului ºi a celor din
jur. E un scenariu incoerent, fragmentar, pentru cã aºa e ºi visul dar, spre
deosebire de visul natural, visul acesta patologic nu se memoreazã (decât
excepþional anumite fragmente). Dupã ce trece perioada de stare, dupã
câteva zile, când bolnavul reintrã în realitate, mai poate pãstra câteva din
aceste fragmente (onirism rezidual).
Dacã invazia inconºtientului asupra veghei nu e totalã, ci parþialã,
rezultatul este un amestec între vis ºi realitate de proporþii variabile, care
se numeºte sindrom oneiroid (adicã asemãnãtor visului). Sinonimul lui,
dupã H.Ey, este ºi sindromul crepuscular. Inconºtientul infiltreazã toate
straturile conºtiinþei; infiltrând egoul, bolnavul devine deodatã altcineva.
Inconºtientul poate fi bãgat în elemente de realitate (tu eºti Delon, tu –
Sophia Loren etc.). Adesea starea oneiroidã e profesionalã. Noaptea poate
fi oniric, iar dimineaþa îºi mai revine, e oneiroid.
Oneiroidul e deci mai sistematizat, o poveste fantasticã, e o interpretare a
realitãþii în sensul fantastic, rãstoarnã datele realului (în sensul cã ceilalþi sunt
elementele unui scenariu, film, în funcþie de ce ºtie ºi ce a vãzut fiecare). Oniricul
e fragmentat, nu o succesiune de imagini, scene ca un film cum e oneiroidul.
Totuºi existã o diferenþã între starea crepuscularã ºi oneiroid.
Crepusculul e rezervat mai ales epilepsiei ºi beþiei patologice, în care se