Psihiatria 2004 - Dr. Marian Popa

212 Aurel Romila – Psihiatria
Lupta pentru adevãr este deci continuu ameninþatã, la normal, de tendinþa
cãtre minciunã, care e o deformare voluntarã a adevãrului (nu e iluzie, sau o
eroare ulterior recunoscutã ºi corectatã etc.). De ce? Pentru cã prin minciunã
se produce o satisfacere personalã mai scurtcircuitatã a pulsiunilor
subiectului. Cu cât o persoanã e mai imaturã, cu atât tendinþa la deformare
e mai mare. Deci la copil se iartã (nu e destul de conºtient de fenomen), la
adult e inadmisibil. Psihiatrii pot avea o scuzã în urmãtorul etaj.
– etajul al treilea – conºtiinþa moralã sau eticã, care ar trebui sã
cãlãuzeascã cel puþin etajul al doilea (operaþiunile logice). Conºtiinþa moralã
se referã la conºtiinþa de a nu prejudicia pe celãlalt, de a nu-i face rãu (care
e ºi primul principiu în medicinã), de a urmãri binele (primul principiu
din creºtinism ºi alte morale, religii). Dar nu e atât de simplu. Omul normal
poate ajunge la perversitatea de a fixa obiective de bine ºi în numele
lor sã facã foarte mult rãu.
Majoritatea oamenilor se maturizeazã pâna la etajul doi. Ultimul rãmâne
facultativ. Dacã primul etaj e ameninþat de somn ºi vise, al doilea de
minciunã ºi incoerenþã, al treilea e ameninþat de rãutate. Capacitatea omului
de a face rãu e mult mai mare decât cea de a face bine.
Interesul pentru aspectele inconºtientului e mult mai mare decât pentru
conºtiinþã. Conºtiinþa, cu aceste trei niveluri, pentru omul normal, obiºnuit,
funcþional, formeazã doar un câmp periferic. Toatã conºtiinþa nu e decât
un mijloc, un fundal pentru manifestãrile personalitãþii la periferia cãreia
stã, adicã a acelor particularitãþi de trezie, logicã, moralã care fac ca un
individ sã nu semene cu altul. Deci faþã de conºtiinþã, care e cât de cât de
comun acord, de bun simþ, intervine o diferenþã radicalã care e factorul
personal de integrare atât a conºtiinþei cât ºi a inconºtientului (deci a
întregului psihic).
Schematic, putem imagina mai multe cercuri concentrice, cel mai
periferic ºi mai larg fiind lumea (tot ce ne înconjoarã), urmãtorul este
psihicul, apoi inconºtientul, apoi conºtiinþa ºi central se aflã personalitatea.
Cel mai periferic, care e ceea ce se vede din noi, este corpul; cel mai central,
mai ascuns cerc este cel al personalitãþii.
Inconºtientul face legãtura între corp ºi conºtiinþa cu cele trei niveluri.
În centru se aflã ego-ul, acel fir care trece prin monedele fiºicului, care e
suveran pentru toatã construcþia, e organizatorul. Fiind cel mai central ºi
mai sus, este ºi cel mai fragil ºi aparent cel mai mic cantitativ, ºi deci el ar
putea fi compromis prin tulburãri în fiecare din verigile celelalte. Altã
constatare pentru fragilitatea lui: cu cât verigile sunt mai inferioare, sunt
mai solide ºi se opun cu atât mai mult intenþiilor superioare. Pentru a avea
o strategie de dezvoltare ºi de luptat cu acest trunchi de inerþie, de entropie,
care devin cu vârsta din ce în ce mai importante (reumatisme etc.).
Alte imagini schematice concludente ar fi cea a unor cuburi incluse unele
în altele, ºi în care de la cel mai periferic spre cel mai central se aflã: corpul