Psihiatria 2004 - Dr. Marian Popa

14 Aurel Romila – Psihiatria
De fapt, dinamismul din tezele 2, 3 se uneºte cu organicismul din teza
4, ºi aceasta, a patra tezã susþine organo-dinamismul.
a. Din aceste aserþiuni vin corolarele: ce se poate admite este cã distincþia
pe care o face H.Ey între normal ºi patologic fondeazã psihiatria. O apãrã
de improvizaþiile antip-sihiatrice. Sau de o confuzie normal – patologic,
care se face de fapt prin judecãþi pripite.
Prin aceastã distincþie, nu vom putea confunda ce aparþine psihiatriei –
unei condiþionãri organice cu numeroase erori sau judecãþi deosebite ieºite
din comun. Sã spunem cã cineva este un religios; este el un nebun? Un
activist simplu îºi spune – „ ce, eu mã pun cu nebuna aia?“ Ea poate fi
nebunã, dar ºi normalã în cadrul unor judecãþi religioase, care aparþin
conºtiinþei normale. Deci, a nu se confunda numeroasele trãsnãi din
conºtiinþa socialã cu psihiatria! Adicã unii aproape ne-au desfiinþat ca
specialiºti, iar alþii ne-au extins exagerat domeniul. „Veniþi la întreprinderea
noastrã sã vedeþi câþi nebuni sunt“, Lumea ne confundã; este o inversã
confuzie faþã de antipsihiatrie, Aceia ne calmeazã ºi ne spun – „nu, nebunii
sunt cei mai valoroºi, din ei se vor recolta geniile etc.“ – deci pare o invitaþie
la nebunie. Normal dacã eºti, nu ai nici o valoare. Reversul, psihiatrizarea
totalã. Ambele confuzii Ey le înlãturã cu primul lui postulat.
b. Al doilea corolar este revizia nosografîei; adicã lista noastrã de boli,
de coduri trebuie sã aibã o structurã ºi trebuie sã fie înþeleasã prin structurile
psihologice evoluate sau regresate, altfel vom înþelege la nivelul secretarelor
noastre. Dacã spui – dependenþã alcoolicã, secretara ºtie cã este un alcoolic,
ºtie ea, dar superficial. Fiindcã tu cunoºti cã dependenþa este o regresiune a
persoanei la nivelul cutare, cu gravitatea ei. Cei din preajma specialitãþii
noastre ºtiu ºi aceasta, fiindcã sunt fãrã sã vrea niºte diacroniºti; þinând cont
dacã bolnavul a mai fost la un moment dat ºi, fac chiar prognoze, ºi fãrã H.
Ey: „ãsta aici moare“. Poate ºi fiindcã s-a rãspândit ideea cã, dupã un numãr
de internãri la Central, ca ºi cu ulciorul – vine un moment ireversibil.
c. Ideea care mi se pare cea mai valoroasã la H. Ey este necesitatea unei
semiologii a profunzimilor; am impresia cã fiecare simptom ºi funcþie
este simultan ameninþatã de un compromis patologic. Fãrã un control
riguros, exact în momentul în care ai de pronunþat patru cuvinte, atunci le
încurci dacã nu eºti perfect matur. Profunzimile noastre sunt
contrastructurile permanente. Neîncetat, fiecare suntem o persoanã alãturi
de o nepersoanã; suntem o conºtiinþã mereu ameninþatã de inconºtientizare;
imaginarul, aceastã forþã negativã, nu se poate reduce nici la imaginaþie,
nici la vis, ci este un însoþitor, un alter ego permanent al nostru.
d. Perspectivele neuro-fiziologice ne vor apropia de neurologie,
de cei care fac neurofizio-logia, fiindcã acest determinism cerebral, somatic,
al patalogiei psihiatrice cere investigaþie rafinatã ºi dovezi. Superb ar fi sã