Psihiatria 2004 - Dr. Marian Popa

210 Aurel Romila – Psihiatria
Conºtiinþa normala ºi patologicã
Conºtiinþa este sinteza psihicului la un moment dat, sau psihicul la un
moment dat, este secþiunea transversalã, sincronã. Daca psihicul fiecãruia
este comparat cu un fiºic, orice monedã din fiºic este studiul unui moment
de conºtiinþã. Personalitatea este cea care integreazã momentele de
conºtiinþã (firul, salba care leagã monedele din fiºic).
Conºtiinþa normalã rezultã la rândul ei din lupta cu o forþã contrarie,
care se numeºte inconºtient sau imaginar. În condiþii normale, în mod natural,
conºtiinþa este învinsã în somn sau în vis. Când subiectul este pradã
inconºtientului ºi dacã are vise, este un inconºtient cu imaginar. Visul este
nebunia naturalã a fiecãruia, televiziunea, filmul, imagistica, halucinoza
proprie a fiecãruia. Pe moment credem cã este aºa dar, când ne trezim,
instantaneu avem simþ critic ºi ne debarasãm. Nu toþi oamenii normali se
debaraseazã uºor de imaginile din vis. Datoritã interpretãrilor tradiþionale,
lumea nu poate crede cã visul este nimic, ci cã prevesteºte ceva, anticipeazã
(mai ales ceva rãu). De aceea, interpretarea popularã a viselor este
prototipul prejudecãþii.
Pentru Freud, visul este calea regalã de interpretare a inconºtientului.
Opera lui „Interpretarea viselor“ (1900) se pare cã e ºi cea mai importantã
pentru înþelegerea inconºtientului în sens psihanalitic. Pentru Freud,
imagistica din vis are douã feluri de conþinut: unul manifest (ce anume a
visat propriu-zis) ºi unul latent (al doilea plan al interpretãrii). Interpretarea
la Freud ilustreazã concepþia dupã care esenþa inconºtientului este libidoul,
erosul, dorinþa de satisfacþie, lupta cu insatisfacþia, cu frustrarea, deci e
conflictul ascuns al fiecãruia. Din acest punct de vedere, orice om rãmâne
fãrã psihanalizã un încurcat, un refulat ºi poate fi studiat prin povestirea
liberã a viselor lui, cel puþin. La aceastã interpretare, Freud a adãugat ºi a
doua interpretare, anume asociaþiile libere, adicã spui tot ce îþi trece prin
cap (plãcut, neplãcut, obscen etc.). Psihanalistul culege 4 ani acest material,
face bilanþuri periodice ºi încearcã sã reconstituie partea nevãzuta de
noi. De asemenea, încearcã sã reconstituie, de fapt sã dea o explicaþie ºi
pãrþii vãzute din noi, care poate fi imaturã, refulatã, încearcã sã ne
maturizeze, sã ne elibereze de complexe inconºtiente, sã fim stãpâni pe un
imperiu care, dupã Freud, ne dominã. Mobilul mobilurilor nu e numai ce
e aparent, ci încurcãturile sufleteºti, arhaice, arheologia sufletului fiecãruia,
care e zona complexelor afective nerezolvate.
Concluzia pentru vise este urmãtoarea: ele în orice caz aratã aspiraþiile
profunde ale subiectului, de ex. visele nevroticilor în care ei cad tot timpul
în prãpãstii, noroi, pãþesc lucruri penibile etc. sau visele de eºec, anticipãrile
de dinainte de examene de ex., de bine sau de rãu. Pentru psihiatrie, acest
capitol e o mare necunoscutã ºi cam neglijat.