Psihiatria 2004 - Dr. Marian Popa

Psihicul patologic
209
tulburãri neurologice, în care subiectul care a ºtiut sã scrie, nu mai ºtie sã
scrie. Tulburãrile psihografice (corespunzãtoare dislogiilor) – semnificã o
tulburare de gândire. Cantitatea dar mai ales calitatea înscrisurilor poate
pune în valoare boala ºi pot fi un document. Pot apare ºi aici neologisme,
paragrafisme, importante pentru diagnostic.
Legatã tot de graficã este expresia plasticã – boala se poate demonstra
prin desen sau picturã, chiar dacã bolnavul nu este un profesionist al
acestora. Existã o întreaga psihopatologie a expresiei plastice. Se mai
comparã arta naivã cu arta modernã ºi cultã, ca expresie, dupã Levy-Strauss,
a gândirii sãlbatice (este deci o picturã salbaticã).
Se distinge paramorfismul, în care se redã un obiect deformat ca sens, de
neomorfism, în care se produce o imagine insolitã ºi ininteligibilã, aºa cum
se întâmplã în schizofrenie. Oricum, arta modernã este greu de interpretat ºi
ceea ce nu înþelege psihiatrul poate fi în mod paradoxal premiat.
Sindromologie
În timp ce semiologia se referã la tulburarea unei laturi a psihicului,
sindromologia se referã la tulburarea psihicului ca întreg. Tulburarea acestuia
la un moment dat, se numeºte sindrom de conºtiinþã, iar când se judecã
psihicul pe etape de dezvoltare sindroamele se numesc de personalitate.
Sindromologia (gruparea simptomelor) în psihiatrie se împarte în acutã
(vezi tulburãrile de conºtiinþã de mai sus) ºi cronicã (reprezintã tulburãrile
de personalitate).
Sindroamele nu sunt descripþii independente, ci sunt de fapt forme de
trecere unul în altul. Exista deci o ierarhie a regresiunii în sindromologie,
aºa cum bine se observã într-o crizã epilepticã sau într-un electroºoc, în
care de la veghe se ajunge la comã ºi apoi se reajunge la veghe. Acest dusîntors
aratã exact evantaiul acestor sindroame.
Semiologia este o claviaturã. Sindromologia sunt acordurile, arpegiile.
Într-un caz avem de-a face cu o gamã întreagã de simptome ºi nu sunt
necesare decât câteva într-un „acord“ pentru a ajunge la un sindrom.
Aceasta este important ca tehnicã de diagnostic, în contrast cu psihanaliza,
care aºteaptã cât mai multe poveºti, cãutând-o pe cea finalã. Noi suntem
mai viteziºti.
Sindromologia acutã se mai numeºte ºi reactivã. Cea cronicã se mai
numeºte sindromologie de dezvoltare sau procesualã. Caracteristica
reacþiilor este scurtimea lor, sunt fugace ºi reversibile. Celelalte sunt
durabile ºi adesea parþial reversibile, coeficientul de ireversibilitate purtând
numele de defect.