Psihiatria 2004 - Dr. Marian Popa

208 Aurel Romila – Psihiatria
Sunt oameni calmi care din când în când scapã câte un pumn. Acestea
sunt impulsiuni, adicã acte semivoluntare la oameni cu voinþa scãzutã.
Este inversul voinþei. Aici, la impulsiune, voinþa trebuie înþeleasã ca o
putere de abþinere, reþinere, frânare, ca o trãire a unei compulsiuni.
Hipokinezia (scãderea activitãþii, sau bradikinezia) poate merge pâna
la stupoare, în care bolnavul zace în pat ºi pare a fi pierdut orice voinþã.
Dintre parakinezii, cea mai cunoscutã este catatonia, incluzând
stereotipiile, negativismul, flexibilitatea ceroasã, pânã la cataplexie
(catalepsie) care include ºi pierderea tonusului (zace ca o cârpã). Tot
parakinezii sunt ºi ticurile, gesturi care nu se înþeleg, sau sunt ridicole. La
fel existã mersuri, gesturi, mimici ciudate (de ex. „botul“ schizofrenului,
grimasarea), foarte importante pentru diagnostic, mai ales când neagã
halucinaþiile, delirul.
Fugile ºi rãtãcirile. Existã impulsiunea de fugã (de ex. fuga / plecarea
de acasã). Rãtãcirile sunt ºi ele nespecifice, cerând descifrarea
sindromologicã de sub ele, putând fi vorba de confuzie, demenþe,
oligofrenie, epilepsie.
Tulburãrile de limbaj. Limbajul vorbit creºte ºi scade, ca formã ºi
conþinut, între logoree ºi mutism. Logoreea poate fi veselã sau furioasã,
plãcutã sau neplãcutã. Ambele simptome, extreme, sunt nespecifice,
trebuind încadrate sindromologic.
Calitativ, existã trei tulburãri de limbaj: dislogii, disfonii, disfazii.
Disfoniile þin de artrie, pronunþie, aparþin în general de sfera ORL. Noi
facem de ex. în PGP (paralizia generalã progresivã) ºi probe de articulare.
Disfazia înseamnã neînþelegerea vorbirii (afazie motorie sau senzorialã),
de cauzã neurologicã. Dislogiile ne intereseazã pe noi. Pot fi de formã ºi de
conþinut. Conteazã la cele de formã tonul adecvat sau neadecvat (ridicol,
piþigãiat, prea gros, prea subþire, prea tare, prea încet), coerenþa sau
incoerenþa, prolixitatea tematicã (eventual uitã cã începe cu una ºi terminã
cu alta; sau repetã acelaºi lucru). În acest torent aparent nesemnificativ,
poate trânti un sens greºit unui cuvânt, adicã o paralogie, un neologism,
expresie a unei tulburãri de gândire. E de mai mare importanþã pentru
diagnostic, cu atât mai mult cu cât cuvântul este neinteligibil, adicã e un
neologism (în sens psihiatric, nu lingvistic), adicã un cuvânt format de
individ, cu explicaþie în general delirantã ºi sincretic (vrea sã includã 3-4
sensuri, noþiuni într-un cuvânt). Boala cu cea mai mare expresivitate în
acest sens, cu cele mai multe dislogii, este schizofrenia.
Corespunzãtor limbajului vorbit este cel scris. Aici întâlnim tulburãri
caligrafice, referitoare la scrisul frumos, corect. Caligrafia, studiatã din
punct de vedere al psihologiei persoanei, se numeste grafologie. Prin graficã
se identificã persoanele, deci are importanþã criminalisticã. Agrafiile sunt