Psihiatria 2004 - Dr. Marian Popa

206 Aurel Romila – Psihiatria
de a face un gest (deprinderea de a vorbi în public). Ea duce mai departe la
obiºnuinþã, care subliniazã ºi nuanþa necesitãþii (simte nevoia sã facã ceva).
Cu noþiuni învecinate se ajunge la rutinã (rutina de a da o reþetã). Cutume
ºi moravuri – orice instituþie le are (cutume de internare, de externare, de
relaþii). Tot legat de aceste automatisme este moda, care tiranizeazã. Privite
dupa un timp, ele se dovedesc doar niºte iluzii, însã la momentul iniþial
nu, ele se încadreazã în jocul social.
Activitatea se mai poate clasa în activitate creatoare ºi inversul ei,
pseudocreatoare (în artã se mai numeºte pastiºã sau autopastiºã, adicã o
imitaþie – asta pentru artele umaniste). In artele tehnice se vorbeºte despre
inovaþie, cu licenþã, patent sau pseudoinvenþii.
Termenul actual pentru o activitate organizatã este de management.
Este vorba despre organizarea activitãþii colective (micro– sau
macrocolective). El presupune: fixarea obiectivelor într-un plan, resursele
necesare ºi disponibile pentru realizarea obiectivului, metode de realizare
(„know how“), controlarea continuã, în toate etapele, a procesului,
reajustarea permanentã a obiectivelor pe mãsurã ce se dovedeºte practic
cã sunt nerealiste (deci critica continuã a conducerii activitãþii). Tot
managementul ne învaþã cã, pe lângã aceastã structurã formalã, având în
vedere cã se lucreazã cu oameni, trebuie avutã grijã de douã laturi: cea
informalã, adica sã ne apropiem aceºti oameni, sã-i stimulãm, ºi relaxarea,
proporþionalã cu munca depusã ºi valabilã pentru orice activitate
importantã. Prin aceasta, managementul este profilaxia neurasteniei ºi
secretul producþiei. El este instrumentul pentru economia actualã, pentru
competiþie, eficacitate, competenþã ºi durabilitate (fiabilitate).
Activitatea individualã nu existã în realitate. In realitate existã o
interactivitate. Aceastã interactivitate este de fapt societatea. Interactivitatea
este o transmitere ºi reþinere de simboluri, deci are un sens.
Motivaþia. Urmãrind acþiunile unui om, intereseazã nu numai ce ºi cum
face, ci ºi de ce? Rãspunsul vine din motivarea, conºtientã sau inconºtientã,
a unui comportament, motivare care poate fi înaltã sau joasã. Motivaþiile
sunt de fapt scheme afectivo-raþionale de înþelegere ºi explicare a
conduitelor. Totalitatea motivaþiilor normale se încadreazã în inteligibile.
Patologia începe dincolo de inteligibil. Motivaþiile normale sunt de bun
simþ, adica prin empatie ne putem pune în situaþia celuilalt ºi înþelegem cã
am fi procedat la fel, adicã îi înþelegem nevoia.
Existã o ierarhie a activitãþilor. Cea mai cunoscutã (dar ºi de nedorit)
împãrþire este în activitate fizicã ºi activitate intelectualã. Altã împãrþire ar
fi în activitate socialmente acceptatã ºi activitate antisocialã (nu þine de
psihiatrie). De reþinut de asemenea aspectul de adaptare (activitate