Psihiatria 2004 - Dr. Marian Popa

Psihicul patologic
205
te pune pe gânduri. Se mai vorbeºte ºi de o mimicã inteligentã, dar se
exagereazã. Intereseazã mobilitatea sau fixitatea, ºtiind cã bolnavul mintal
are o privire cu totul deosebitã, imediat remarcatã de vizitatori ºi pe care
psihiatrii nu o prea bagã în seamã.
Mai puþin semnificativã este pantomimica, adicã totalitatea gesturilor.
Nordul are o pantomimicã mai redusã, sudul o are foarte vie, cu multe
gesturi, cu multã expresivitate. Un om, cu cât este mai simplu, cu atât e
mai pantomimic, iar cu cât e mai sus, e mai reþinut. Mimica ºipantomimica
sunt un fel de acompaniament al limbajului verbal. În expresii emoþionale,
pantomimica devine pateticã. Se poate vorbi de o bogãþie pantomimicã,
cu gesturi multe, expresive, largi, teatrale, sistematizate faþã de una sãracã,
ºtearsã, neexpresivã. Pantomimica poate atinge cote cu totul excepþionale,
exact ca limbajul (baletul – expresie corporalã a spiritului). Poate exista un
balet ritualizat, popular ºi unul cult, clasic, în care 6-7 figuri, elemente,
redau întreaga gamã emoþionalã a noastrã. In baletul modern e o adevãratã
explozie a limbajului.
Îmbrãcãmintea vorbeºte prin culoare, formã, ea spune cã „haina îl face
pe om“, adica eºti sau nu cineva, la înãlþimea evenimentului la care
participi. Aratã dacã eºti în ton cu moda sau informat despre ea. Existã o
îmbrãcãminte decentã ºi una indecentã; criteriile þin de vârstã, de funcþia,
poziþia fiecãruia. Culoarea mai ales atrage atenþia. Imbrãcãmintea creºte
suplimentar valoarea individului. Conteazã dacã cineva se fixeazã cronic
pe anumite culori . Mai suntem atenþi ºi la podoabe (mãrimea cerceilor, de
ex.). Mai putem descrie bogãþia sau sãrãcia îmbrãcãminþii, gustul sau lipsa
de gust. Din toate cele descrise pânã aici rezultã þinuta, adicã forma, stilul
corespunzatoare. Bolnavii psihici nu dau o atenþie suficientã þinutei lor.
Atitudinea (limbajul atitudinal) e paºnicã sau agresivã.
Analizând activitatea, constatãm cã din punct de vedere neurofiziologic
ea este un lanþ de reflexe necondiþionate ºi condiþionate. La naºtere existã
o minimã pantomimicã. Tot ce se adaugã peste activitatea înnãscutã, toate
miºcãrile noi pe care tindem sã le automatizãm (de ex. mersul, scrisul, care
dupã tatonãri, repetãri, se automatizeazã). E important de reþinut acest
automat al activitãþii, pentru cã în patologie trebuie sã redevinã automat,
miºcãrile automate sã nu mai stea sub atenþia noastrã voluntarã. Ele ne
uºureazã foarte mult. Deci activitatea devine praxie instrumentalã.
Îmbrãcatul, spãlatul, toate sunt automatisme. Cum îþi ia 20 de minute sã-þi
pui pantalonii, aceasta imediat devine simptom.
Peste acest capital automat se adaugã miºcãrile voluntare. Aceasta este
o observaþie neurologicã (neurofiziologicã). Din punct de vedere psihologic,
activitatea automatã se numeºte deprindere (a deprinde sã scrii, sã citeºti
etc.). Se mai zice ºi „are bune deprinderi“. Deprinderea sugereazã uºurinþa