Psihiatria 2004 - Dr. Marian Popa

204 Aurel Romila – Psihiatria
Mobilurile activitãþii sunt motive comune (sau inferioare) ºi motive
superioare, strict umane. Motivele comune sunt când întrebãm un om de
ce a fãcut asta ºi el motiveazã cã: fiindca îmi era foame, nu aveam bani, îmi
era fricã; sunt motive comune ºi nepatologice. De ce ai fãcut-o? Sã-mi apãr
patria, sã întãresc ideea de bine; sunt motive superioare. Nu trebuie sã
disparã motivele superioare. Cei obiºnuiþi nu pot înþelege.
Deci un act nu se justificã prin el însuºi, ci prin motivaþia aparentã sau
ascunsã pe care o relevã subiectul; deci el nu este dispus sã spunã
adevãratul motiv ºi uneori nici nu-l ºtie. La „de ce l-ai omorât?“ nu
întotdeauna poate sã-þi dea un rãspuns exact. Deci la acelaºi act se pot gãsi
o varietate de motivaþii conform cu fiecare subiect.
Activitatea. Se mai numeºte comportament, conduitã, acþiune. Ea este
partea efectorie sau centrifugalã, este expresia obiectivã a psihicului.
Activitatea normalã. Reamintim cã rezultanta fracþiei cunoaºtere / afectivitate
este activitatea (toate cele trei dând conºtiinþa, psihicul ca întreg).
Activitatea normalã, vie, a tuturor oamenilor, este imposibil de cuprins ºi
de descris. Tot ce are umanitatea materializat este rezultatul activitãþii
oamenilor. Tot secretul pentru psihiatru este sã înþeleagã activitatea ca un
limbaj, ca o semnificantã a ceva, adicã sã înþeleagã indirect ce este persoana
respectivã. O persoanã nu trebuie sã se batã cu pumnii în piept, sã zicã cã
e mare ºi tare, cãci dacã e adevãrat aºa, ea ºi dupã moarte rãmâne prin
operã, prin ce a realizat, prin activitatea sa.
Sunt multe feluri de activitate, descrisã dupã mai multe criterii. Noi ne
referim la activitatea non-verbalã (limbajul non-verbal) ºi activitatea verbalã
ºi scrisã.
Activitatea non-verbalã se referã la înþelegerea mimicii, pantomimicii,
sensul, limbajul îmbrãcãminþii, þinutã ºi atitudinea faþã de examinator.
Limbajul non-verbal nu este de o importanþã egalã cu cel verbal ºi scris
(scrisul pânã la urmã rãmâne). Pentru psihiatru este important sã citeascã
ºi acest limbaj. Se pune problema dacã faþa interlocutorului spune ceva
sau nu. Dacã este un om sincer sau nu, trebuie sã înþelegem din mimicã.
Deci mimicã poate sã fie vie, sincerã, sau ascunsã (de care ne temem) sau
inversã. Exista oameni cu mai multe feþe. Oamenii obiºnuiþi au o mimicã
concordantã (ce avem în suflet, aceea arãtãm). Profesioniºtii au mimicã
dupã cum se cere (solemnã, importantã ca sã se dea mare, îndurerat la
înmormântare, vesel la nunta etc.), adicã aratã ceea ce se aºteaptã oamenii
de la mimica lor. Înainte deci de a vorbi, se poate citi pe mimicã afectivitatea
de bazã. Privind mimica, ne putem centra pe foarte multe elemente, dar în
primul rând pe privire; privim în ochi. Omul normal, odihnit, aratã interes,
pe care îl exprimã ºi privirea. O privire goalã, blazatã, ce aratã dezinteres,